Fosta soție a lui Liviu Dragnea se plânge că nu are bani! Bombonica a vrut să înființeze o fundație și i-a cerut Vioricăi Dăncilă să modifice o ordonanță pentru a plăti mai puțin!
Fosta soție a lui Liviu Dragnea se plânge că nu are bani pentru înființarea unei fundații.
Author: Matei Vaihan sâmbătă 08 august 2020 , 13:48
Fosta soție a lui Liviu Dragnea se plânge că nu are bani pe internet. Pe site-ul petitieonline.com, Bombonica Prodana a inițiat petiția intitulată „Micsorare valoare activ patrimonial initial al fundatiei”, în iunie 2018. Ea ese adresată Guvernului României care, la acel moment, era condus de premierul Viorica Dăncilă, aceasta fiind sprijinită să ajungă în funcție de Liviu Dragnea.( vezi cum e hărțuită Viorica Dăncilă prin tribunale)
“Petitie pentru modificarea Ordonantei nr. 26/30.01.2000, cu privire la asociatii si fundatii, referitor la valoare activ patrimonial initial al fundatiei care actualmente prin art.15
alin.2, activul patrimonial initial trebuie sa includa bunuri in natura sau in numerar, a caror valoare totala sa fie de cel putin 100 de ori salariul minim brut pe economie, la data constituirii fundatiei. Consideram ca aceasta valoare este exagerat de mare si inaccesibila multor persoane care doresc sa infiinteze o fundatie. Astfel, este necesar pentru a facilita constituirea unei fundatii, ca Guvernul Romaniei sa micsoreze aceasta valoare a activului patrimonial initial”, a scris Bombonica Prodana în petiție.
Fosta soție a lui Liviu Dragnea se plânge că nu are bani. I-ar fi trebuit aproximativ 4.000 de euro
În 2018, salariul minim brut era de 1.900 de lei, ceea ce înseeamnă că i-ar fi trebuit 19.000 de lei, adică aproximativ 4.000 de euro, bani pe care susține că nu-i avea pentru înființarea fundației. Bombonica Prodana a divorţat de Dragnea în 2015. Prezenţă discretă, despre ea se ştia doar că administrează, în acte, un hotel din Turnu-Măgurele, şi că este angajată la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman (DPCT).
De altfel, fosta soţie a lui Dragnea a fost acuzată acuzata de DNA de abuz în serviciu. Procurorii au suţinut că, atunci când a fost şef la DPCT, în cadrul Serviciului secretariat şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, ea a acceptat ca doua persoane să figureze pe statele de plată, deşi nu mai veneau la serviciu.
Fosta soție a lui Liviu Dragnea se plânge că nu are bani. Bombonica a devenit maestru în Theta Healing
Cu toate acestea, Bombonica a fost achitată în proces, în timp ce Liviu Dragnea a fost condamnat, în aceeaşi speţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Presa a relatat că fosta soţie a lui Dragnea are o pasiune pentru cursurile de dezvoltare personală, fiind chiar instructor autorizat de Theta Healing, o tehnică modernă de meditaţie care vizează gestionarea eficientă a emoţiilor.
Wowbiz.ro a intrat în posesia unor fotografii realizate în timpul unor astfel de cursuri, în care Bombonica apare îmbracată elegant, la pantaloni şi sacou, cu trandafir rosu în piept, fiind invitată să ţină un discurs. Pozele
sunt realizate pe vremea când Bombonica era încă soţia lui Dragnea, pentru că pe ecusonul din piept este scris „Bombonica Dragnea”. În prezent, Bombonica a avansat în acest domeniu. Pe un site dedicat Theta Healing, ea are o pagină specială, din care reiese că nu mai este doar un simplu instructor. Sub numele Bombonica Prodana, apare informaţia că ea este “practicant independent cu certificat, instructor, maestru, certificat de cunoştinţe”.