Doru Iuga a fost director în cadrul OTV în perioada de glorie a postului tv condus de Dan Diaconescu. Astăzi, după ce a făcut închisoare și pentru șantaj, Doru Iuga este total transformat, fiind cu câteva zeci de kilograme mai slab decât în perioada aparițiilor repetate la tv. Iuga a rămas să lucreze în lumea televiziunii, fiind implicat în câteva proiecte personale în județul Buzău, dar colaborează și cu casa de discuri Electrocord. 

Citeste si: Scandal uriaș cu soția lui Dan Diaconescu! Judecătorii au decis evacuarea ei dintr-un imobil din Constanța! Pentru că Emilia n-a eliberat casa, s-a decis autorizarea intrării cu Poliția și Jandarmeria!

În primăvară, fostul director al OTV Doru Iuga a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 2 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru act sexual cu un minor, iar ceilalţi inculpaţi din dosar au primit pedepse cu executare între trei şi nouă ani de detenţie.Termenul de încercare al pedepsei dispuse în cazul lui Iuga este de patru ani, instanţa stabilind totodată interzicerea unor drepturi civile ale acestuia timp de zece ani, respectiv acelea de a fi ales în funcţii publice, de a ocupa o funcţie publică, de a deţine drepturi părinteşti şi de a fi tutore sau curator.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În acest dosar, fostul director al OTV a stat în arest preventiv timp de zece luni, fiind eliberat în 22 martie 2012, printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti.În acelaşi dosar de prostituţie, Costel Ţurcan, zis "Scooby", a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare pentru proxenetism şi la şase ani pentru act sexual cu un minor, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.De

asemenea, Viorel Manolache a primit şase ani de închisoare cu executare, Ştefan Romeo Haciadurian- trei ani cu executare, iar Adrian Dobre, tot trei ani cu executare, conform deciziei Judecătoriei Sectorului 2 din 30 aprilie.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si