În martie 2018, Alin Simota, fostul patron al Jiului Petroșani, a fost eliberat condiționat după ce executase 6 luni din pedeapsa de doi ani și o lună primită după contopirea condamnărilor în două procese. Ulterior, în august 2018, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat inițial pe Simota la 6 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar în care Simota este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, lipsire de libertate si șantaj.

Citeste si: Fiica stewardesă a lui Cornel Galeș a pierdut definitiv lupta pentru moștenire cu fiii Ilenei Ciuculete! Vezi motivul incredibil pentru care Claudia a fost învinsă la Tribunal! EXCLUSIV

Cu o mulțime de procese penale pe cap, omul de afaceri de 52 de ani se relaxează în prezent alături de familie, fotografiindu-se cu copiii sau în timpul unor escapade motorizate pe Transalpina. Simota încearcă să evite acum ultima condamnare, decisă tot de Tribunalul Hunedoara în martie anul curent, într-un dosar legat de o finanțare din fonduri europene acordată pentru modernizarea ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Deva. Fostul patron al Jiului a primit în acest dosar o condamnare de 3 ani și 3 luni de detenție, judecătorii hotărând și că statul trebuie să-i confiște afaceristului suma de 2,5 milioane lei. 

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

”Condamnă pe inculpatul Simota Alin la:- 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1, lit.a, teza II-a (dreptul de fi ales în autorităţile publice sau în funcții elective publice), lit.

b (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exercițiul autorităţii de stat) şi lit.c( dreptul de a ocupa funcţia de administrator, director, asociat sau membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale) Cod penal din 1969 pentru complicitate la infracțiunea de folosirea de documente false care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene, prev. de art. 26 Cod penal din 1969 (în prezent art.48 Cod penal) rap. la art.181 alin.1,3 din Legea 78/2000 cu aplic. art.31 alin.2 Cod penal din 1969 (în prezent art.52 alin.2 Cod penal) şi art. 5 Cod penal. Constată că infractiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă este concurentă în accepţiunea art. 33 lit.a Cod penal din 1969 cu infracţiunile care au făcut obiectul operaţiunii de contopire în sentinţa penală nr. 1387/2017 a Judecătoriei Deva. Repune în individualitate pedepsele contopite prin sentinţa penală nr.1387/2017 a Judecătoriei Deva (şi înlătură temporar sporul de 1 lună închisoare) după cum urmează:- 2 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, lit.b şi lit.c Cod penal din 1969 pentru infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 253 ind.1, alin.1 Cod penal din 1969, cu aplic art. 5 alin. Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr.2251/2014
a Judecătoriei Deva, definitivă la data d e21.04.2015;- 6 luni închisoare pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 25 Cod penal din 1969, rap. la art.248 Cod penal din 1969.

În baza art.36 alin.1, Cod penal din 1969, rap. la art. 34 alin.1, lit.b Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal contopeşte pedepsele de mai sus cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 3 luni închisoare, urmând ca în final, inculpatul Simota Alin să execute pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare. În baza art. 35 Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1, lit.a, teza II-a (dreptul de fi ales în autorităţile publice sau în funcții elective publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exercițiul autorităţii de stat) şi lit.c (dreptul de a ocupa funcţia de administrator, director, asociat sau membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale) Cod penal din 1969, pe o perioadă de 10 ani. În condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a (dreptul de fi ales în autorităţile publice sau în functii elective publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exercițiul autorităţii de stat) Cod penal din 1969. În baza art.36 alin.3 Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, perioadele de timp executate, respectiv de la data de 30.04.2015 până la data de 14.12.2015 şi de la data de 25.07.2017 până la data de 06.03.2018. În baza art. 118 alin.1, lit. e Cod penal din 1969, confiscă în favoarea statului de la inculpatul Simota Alin, suma de 2.582.629,12 lei”, au hotărât judecătorii în cazul lui Alin Simota. În prezent, dosarul a intrat în faza finală, atât Șimota, cât și avocații Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice făcând apel la decizie. 

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si