„Nimeni, nici Rusia, nu ar trebui să se amestece acolo”, a subliniat Stoltenberg într-un interviu acordat joi tabloidului german Bild.

Belarusul este un stat suveran şi independent”, a subliniat el.

„Este foarte clar, noi respectăm integritatea teritorială belarusă”, a insistat secretarul general al NATO, care s-a întâlnit joi, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel.

Stoltenberg face aceste declaraţii în contextul în care, la Moscova, preşedintele rus Vladimit Putin s-a declarat pregătit să desfăşoare forţe pe teritoriul Belarusului, în cazul în care contestarea alegerilor degenerează, în cadrul unor acorduri în domeniile securităţii

şi militar.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Putin a subliniat că criza din Belarus este „treaba societăţii şi poporului belarus”.

El a adăugat însă că, din punctul său de vedere, „noi ne comportăm mult mai rezervat şi mai neutru ca multe alte ţări, atât europene, cât şi americană”.

„Ajutor” din partea Moscovei

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko care se confruntă de trei săptămâni cu un val de proteste de o amploare fără precedent, a anunţat că a primit, la jumătatea lui august, o promisiune a unui „ajutor” din partea Moscovei în vederea apărării securităţii ţării sale.

Jens Stoltenberg a pus Minskul în gardă miercuri împotriva oricărei tentatve de a instrumentaliza o pretinsă consolidare a NATO în regiune, cu scopul de a justifica reprimarea manifestanţilor.

Lukaşenko afirma în weekend că a constatat „importante acţiuni ale unor forţe NATO în imediata apropiere” a frontierei belaruse, pe teritoriile Poloniei şi Lituaniei. Această acuzaţie a fost respinsă imediat de NATO.

Putin consideră că o nu este necesară intervenţie rusă şi că situaţia este pe cale să se îmbunătăţească, potrivit agenţiei ruse RIA Novosti.

Pe de altă parte, Putin a îndemnat joi toţi actorii crizei care zguduie Belarusul, unde are loc o contestare fără precedent de la alegerile prezidenţiale contestate de la 9 august, „să găsească o ieşire din criză”, relatează AFP.

„Suntem convinşi că toţi participanţii la acest proces vor avea destul de bun simţ, fără extremism, să găsească o ieşire” din criză, a declarat preşedintele rus într-un interviu acordat postului public rus Rossiya-24.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si