Dosar penal, după ce o fată de 16 ani a fost agresată de o alta de 13 ani
Poliţiştii din Deva s-au sesizat din oficiu, după ce pe o reţea socială au apărut imagini cu o fată de 16 ani care a fost bătută de o alta de 13 ani, în faţa mai multor adolescenţi.
Imaginile cu agresarea fetei de 16 ani au fost publicate pe Facebook în data de 6 septembrie şi au fost însoţite de mesajul: ”Deva, un oraş liniştit unde lumea relativ duce o viaţă cât de cât decentă, cu mici scântei. Acum înainte de alegeri, se trezeşte o mică smardoaica să facă ea legea pe zonă! Nu se poate atâta nesimţire şi nepăsare din partea celorlalţi care doar au filmat fără să intervină (“prieteni”).
Trebuie oprit acest bulling ce e din ce în ce tot mai mare şi ajunge la un nivel foarte ridicat. Nu cred că aşa aţi fost învăţaţi acasă de către părinţii voştri, atât sper, şi sincer lucrurile acestea nu trebuie lăsate la voia întâmplării. Poliţia în momentul de faţă chiar ar trebui să se autosesizeze şi sa îşi facă datoria. Aş aprecia să distribuiti acest video dacă domnişoara a vrut sa fie vedetă şi şmecheră să fie atunci”.
Anunţul făcut de IPJ Hunedoara
Poliţiştii s-au autosesizat în acest caz.
”În data de 07.09.2020, în urma unei postari pe o reţea de socializare a unui mesaj şi a unei filmări, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Deva, s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, în prezenţa mai multor martori (adolescenţi) o minoră în vârstă de 16 ani, a fost agresată de către o altă minoră de 13 ani.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunile de lovire şi alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice”, au transmis reprezentanţii IPJ Hunedoara.
Imaginile apar la puţin timp după ce scene similare au fost filmate la Târgu Jiu, unde patru fete cu vârste între 12 şi 14 ani au bătut-o, insultat-o şi umilit-o pe o alta, de 13 ani. Una dintre agresoare, de 14 ani, a fost reţinută în acest caz, iar parinţii celorlalte fete au fost amendaţi cu câte 500 de lei.