Interlopul Costel Corduneanu a fost eliberat săptămâna trecută, după 9 luni de închisoare, deși pedeapsa primită de la judecători era de 3 ani de detenție. Decizia Tribunalului Târgu Mureș a fost luată după ce interlopului i s-au redus din pedeapsă perioadele de arest preventiv, efectuate anterior. Imediat după ieșirea din închisoare, Costel Corduneanu a făcut câteva declarații pentru bzi.ro, în care a dezvăluit câte ceva din ce a trăit în spatele gratiilor, dar și ce planuri de viitor are. 

Citeste si: Interlopul Serghei Gorbunov, condamnat în 2010 la 16 ani de închisoare, este liber de anul trecut! Moldoveanul a fost acuzat că a omorât un om în timpul unui jaf de la Brașov FOTO

- ”Am făcut vreo șase ani de pușcărie, în total. Nu am făcut mult, dar îmi ajunge. Gata. Nu mai vreau. Am o vârstă. Eu vreau să mă apuc de scris, să ies din lumea asta. Vreau să scriu o carte despre viața mea, una despre justiție și una despre penitenciarele din România”.

- ”Am ieșit din pușcărie unde am stat 23 din 24 de ore în celulă. Stare mea de sănătate nu mi-a permis să ies mai mult la activități. A fost o perioadă grea. La pușcărie nu este ușor. Pentru cei slabi de înger sau pentru cei care intră fără o recomandare e foarte greu.

Eu nu mă plâng de pușcărie, a trecut. Vreau în schimb să nu mai ajung acolo. Am 50 de ani, vreau să am grijă de copii, de nepoți. Nu mai vreau să am probleme cu legea”.

Costel Corduneanu, la ieșirea din închisoare: ”Dacă vine unul la mine să-mi dea în cap, trebuie să mă apăr”

- ”Eu nu sunt un om agresiv, nu am omorât pe nimeni, nu am căutat scandal niciodată.

Dacă vine unul la mine să-mi dea în cap, trebuie să mă apăr. De asta spun că nu vreau să mai ajung la pușcărie, dar nu știi niciodată ce va fi”.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

”- Lumea spune că suntem clan, că facem parte din mafie și nu mai știu ce. Noi nu suntem clan, noi suntem o familie. Noi nu am omorât pe nimeni. Într-adevăr am reacționat și noi când am fost provocați, dar atât. Ne-am văzut de treaba noastră”.

Corduneanu
Costel Corduneanu a fost eliberat condiționat după 9 luni de detenție

”- Nu noi suntem problema, mafia este în altă parte. Că suntem noi pușcăriași? Acum au ajuns primari la pușcărie, medici și tot așa. S-a schimbat treaba”.

”- Eu vreau să ies din lumea asta. Am fost sportiv, am făcut lucruri frumoase. Am greșit, am plătit pentru greșelile mele. Nu mai vreau. Mi-a ajuns. Vreau să fac afaceri legale, să nu mai am treabă cu nimic”. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

”- Mă știe toată țara, cum să fiu tratat? Am avut același statut ca al colegilor de celulă. Am fost, însă, respectat atât de ei, cât și de gardieni. Nu am ce să spun. Ar trebui să fie schimbate condițiile din penitenciare, dar nu vreau să spun mai multe. Una peste alta, la pușcărie este greu”, a mărturisit Costel Corduneanu pentru sursa citată. 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si