Alexandru Rafila şi-a exprimat îngrijorarea că ţara noastră va putea primi un vaccin şi nu va fi gata în administrarea acestuia.

„Cred că lucrul acesta trebuie de acum început, încât în eventualitatea în care acest vaccin va fi disponibil să poată fi administrat într-un timp cât mai scurt unui număr mare de persoane”, a adăugat Rafila.

„În primul rând, dacă se va reuşi obţinerea unui vaccin într-un timp scurt, pentru că deocamdată discutăm despre vaccinuri-candidat adică unele care nu au fost autorizate, trebuie administrat persoanelor din categoriile vulnerabile şi personalului medical.

Deci categoriile vulnerabile şi personalul medical trebuie vaccinate în primă fază pentru că celelate categorii de tratament – copiii, adulţii tineri – nu trebuie de multe ori spitalizare, iar tratamentul în secţiile ATI şi decesul sunt rare. Atunci e normal să fie prioritate aceste categorii, inclusiv la noi în ţară. Precontractele pentru potenţiale vaccinuri sunt semnate, iar un astfel de vaccin care a fost deja contractat în avans va şi ajunge să fie autorizat, cu siguranţă ţările membre ale UE vor primi o cotă parte din acea cantitate care a fost rezervată de către Comisia Europeană care a şi plătit în avans sume considerabile de bani. E vorba despre ceea ce a reuşit să facă CE pentru statele membre, şi noi din fericire suntem membrii ai Uniunii şi atunci am putea să avem un vaccin disponibil poate ceva mai repede – prima jumătate a anului viitor”, a declarat Alexandru Rafila, întrebat marţi la Digi 24 ce crede despre faptul că OMS a anunţat că vrea să aibă două miliarde de doze de vaccin disponibile până la finalul anului 2021.

Citeste si: Alexandru Rafila: "Ultimele două luni din an vor fi critice"

Alexandru Rafila
Alexandru Rafila

"Ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare, de logistică, centrele de vaccinare, cine să administreze vaccinul"

În ceea ce priveşte ce trebuie să ştim în privinţa transportării acestui vaccin anti-coronavirus şi ce provocări ar putea apărea, Alexandru Rafila a spus că ar trebui să ne ocupăm de aceste aspecte începând chiar de mâine.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Dacă tot vrem să arătăm că suntem silitori în a furniza populaţiei din România vaccinul necesar, ar trebui de mâine să ne preocupe modul de organizare, de logistică, centrele de vaccinare, cine să administreze vaccinul. Să se facă cartografia tuturor grupurilor vulnerabile astfel încât să poată fi vaccinate. Să vă spun din ce cauză. Vaccinurile noi, revoluţionare pe bază de ARN trebuie nu transportate congelate, ci congelate la minus 70-80 de grade şi nu există nicio ţară, inclusiv în România, cu o capacitate de stocare la o astfel de temperatură. Ele vor fi livrate în recipient care conţin gheaţă carbonică şi care trebuie să ajungă direct în centrele de vaccinare unde pot să rămână refrigerate timp de câteva zile. Mai mult aceste vaccinuri se vor administra în două doze. Cel mai probabil, multora dintre persoanele beneficiare, pentru că mai ales persoanele vârstnice au nevoie de o stimulare imunitară mai consistentă, şi cred că lucrul acesta este extrem de important – să avem o strategie şi o logistică organizată.

Eu sunt foarte îngrijorat, văzând aşa cum ne mişcăm în zona organizatorică, că va exista acest vaccin disponibil, Comisia Europeană şi-a făcut treaba, România va putea primi vaccinul şi organizarea pentru administrarea vaccinului nu ştiu dacă va fi gata. Cred că lucrul acesta trebuie de acum început, încât în eventualitatea în care acest vaccin va fi disponibil să poată fi administrat într-un timp cât mai scurt unui număr mare de persoane”, a completat acesta.

Citeste si: Încrederea în vaccinuri începe să crească uşor în Europa

De asemenea, Rafila a oferit exemplul Israelului care, atunci când a fost ameninţat de poliomelită, a reuşit să vaccineze toată populaţie în mai puţin de opt luni.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

„Israelul, cât a avut o ameninţare de poliomielită acum câţiva ani, a reuşit să vaccineze întreaga populaţie de 8 milioane a Israelului în mai puţin de 8 luni. Cred că avem de învăţat din astfel de exemple şi ar trebui foarte rapid să începem să organizăm o campanie de vaccinare, cu responsabili, cu centre de vaccinare, cu locaţii de depozitare intermediară, dacă este cazul, dar lucrurile sunt foarte complexe şi cred că necesită colaborarea mai multor instituţii, nu doar a Ministerului Sănătăţii. Sigur ar trebui să fie, bineînţeles, Ministerul Sănătăţii agrenat, dar probabil că un ajutor din partea Ministerului Apărării Naţionale va fi esenţial pentru reuşita unei astfel de campanii”, a concluzionat Alexandru Rafila.

Citeste si: Alexandru Rafila, declarații despre siguranța vaccinului împotriva coronavirusului! "El va fi sigur..."


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si