Moartea lui Luca- băiatul care apare în fotografii alături de mama lui, o măicuță și ceilalți doi frați- n-a fost accidentală, au stabilit anchetatorii, ci a fost pricinuită intenționat- prin chinuri cumplite- greu de acceptat din partea unui părinte. Probele au fost de necontestat și toate au dus înspre ea- în ziua fatidică, mama și-a bătut băiatul cel mic cu o coadă de mătură până a rupt-o și nici când a obosit, nu l-a cruțat.

Mama ucigașă a primit o sentință istorică de 23 de ani de închisoare

Cu aceeași ură, i-a cerut băiatului mai mare să-și calce în picioarele fratele și i-a interzis partenerului de viață să sune la 112. Luca s-a stins după ore de chin, răpus de gesturile mamei care cu un an în urmă își creștina cei trei copii.

Citeste si: VIDEO- Regrete pentru tatăl criminal din Cluj. Vrea să fie pedepsit
"Aveau vanatai pe la ochi, pe maini, asa afara vorbea frumos cu ei, dar in casa, va spun sincer, erau chinuiti copiii aia", povestesc vecinii.
Cine a știut de bătăile crunte a închis ochii deși un simplu denunț ar fi oprit-o. Mama era sub supravegherea autorităților de ceva vreme însă copiilor le era teamă să recunoască în fața inspectorilor DGASPC că trec printr-un chin. Cu o viclenie incredibilă, femeia a reușit să pozeze în mamă model și printre membrii unui cult religios unde cei mici mergeau la activități extrașcolare.

"Este un monstru"- unchiul copilului, despre mama ucigașă

"O văd ca pe un monstru care si-a jucat un rol perfect. Un monstru care ne-a indus pe toti in eroare. Toti am considerat-o o mama eroina, dar din pacate, ramane un monstru care si-a ucis miseleste copilul", spune nașul copilului.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Care e atmosfera la sediul USR. Elena Lasconi a avut o criză de bilă de la emoții: „N-am dormit toată noaptea”- antena3.ro

Citeste si: LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1- prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO- Bărbat ucis de trotineta electrică. Martor: L-a lovit!

"Agresorul foarte rar isi asuma acele violente. De regula plaseaza vinovatia spre victima- daca nu mi-ar fi spus ceva, daca nu ar fi facut victima ceva, nu s-ar fi ajuns aici. Daca nu se intervine rapid ajunge sa fie o obisnuinta in acea casa", explică Gabriela Groza, psiholog criminalist.

Sentință pentru mama ucigașă este istorică

După un proces fulger, magistrații Tribunalului Cluj au hotârât să nu-i arate femeii clemența de care nici ea n-a dat dovadă, în fața copilului. La un an distanță de la faptele îngrozitoare, au condamnat-o la 23 de ani de închisoare. Ceilalți doi copii ai ei rămân deocamdată în grija statului.

Citeste si: VIDEO- Crimă din gelozie. Un recidivist și-a ucis rivalul în dragoste și a lăsat doi copii orfani

Citeste si: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?- kfetele.ro

Citeste si: Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Surse: Sociologii vorbesc despre surprize și răsturnări de situație spectaculoase între candidații la prezidențiale- antena3.ro

"Cei doi copii merg la scoala au rutina zilnica, recuperarea urmand sa implice o perioada mult mai lunga", spune Alina Chiorean, purtător de cuvânt al DGASPC Cluj.
Tatăl copiilor e în viață însă cel mai probabil, cei mici nu vor ajunge la el.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si