Radu Mazăre a fost arestat în Madagascar, încă de pe 8 mai, anul trecut, la solicitarea autoritășilor din România, după ce fostul primar fusese condamnat l 9 ani de închisoare într-un dosar cu retrocedări ilegale.

Fostul primar al Constanței extrădat ilegal

După doar 10 zile, Mazăre era trimis înapoi în România, pentru a-și ispăți pedeapsa. După un an de la acest eveniment, Tribunalul Antananarivo a luat decizia că extrădarea s-a făcut ilegal, fără ca judecătorii din insulă să decidă, iar fostul primar ar trebui să fie readus în Madagascar pentru ca procesul

să se desfășoare într-un mod corect.

Tribunalul Antananarivo a dispus repunerea in siuaţia anterioară extrădării, și anume aducerea lui Radu Mazare înapoi în Madagascar din închisoarea din România. Hotărârea Tribunalului din Antananarivo a fost anunțată în 9 octombrie 2020, fiind executorie odată cu comunicarea oficială a actelor către autorităţile române.

Care a fost reacția lui Radu Mazăre cu privire la revenirea în Madagascar

Radu Mazăre a trimis un comunicat, din închisoare, prin intermediul avocatului său, prin care explică în detaliu cum a câştigat procesul cu autorităţile din Madagascar.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"Documentele care au stat la baza predării-preluării mele au fost două autorizații ale Procurorului de pe lângă Tribunalul din Antananarivo și un ordin de extracție a mea din închisoarea malgașă în vederea predării (Autorizațiile și Ordinul de extracție).

Pus în fața unei asemenea situații de vădită încălcare a drepturilor mele – nerespectarea dreptului la apărare și a dreptului de acces la o instanța de judecată (drepturi fundamentale ale omului) – am invocat în fața judecătorilor români atât nelegalitatea procedurii derulate în Madagascar, cât și nelegalitatea procedurii de preluare prin raportare la Legea nr.

302/2004 (legea română aplicabilă în materie). Față de cele invocate, instanțele române au arătat că nu sunt competente să se pronunțe asupra legalități procedurilor derulate într-un stat străin.

Față de aspectul invocat de către instanțele române, am inițiat un proces în Republica Madagascar, în cadrul căruia am solicitat să se constate nelegalitățile menționate mai sus. În urma procesului demarat, s-a statuat definitiv că procedura predării mele a fost ilegală, deoarece au fost încălcate flagrant dispozițiile legale aplicabile.", afirmă Radu Mazăre în comunicat.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si