Orionidele 2020. Cum să vezi cu ochiul liber ploaia de meteoriți
Fenomenul astronomic spectaculos pe cerul României. Aceasta poartă denumirea de Orionidele și se produce şi în 2020 la finele lunii octombrie
În perioada 2 octombrie- 7 noiembrie, Pământul trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei 1/P Halley, potrivit specialiştilor de la Observatorul Astronomic, care precizează că numărul de meteori pe oră creşte, maximul fiind atins între 20 şi 22 octombrie.
Vor putea fi observate în medie 25 de stele căzătoare pe oră dar pot fi numai 10 sau chiar 60. Acestea pot fi văzute după miezul nopţii până la răsăritul Soarelui, interval în care constelaţia Orion se află deasupra orizontului.
„Dacă staţi cu ochii pe cer trei ore veţi vedea mai multe, mai ales dacă vom avea o activitate crescută”, spun experţii.
Acest curent de meteori este cunoscut pentru meteorii foarte strălucitori (bolizi) pe care uneori îi produce, un motiv în plus pentru a-l observa, potrivit digi24.ro
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: După coronavirus, un alt pericol pândește lumea! Profeția lui Nostradamus care dă fiori
Astronomul Adrian Șonka spune că Orionidele pot fi văzute cu ochiul liber, dar pentru acest lucru e nevoie să ieșim din oraș, unde poluarea luminoasă este foarte puternică.
„Trebuie să ieșim în afara orașului și să ne uităm cu ochiul liber, în următoarele două nopți. Cel mai bine e după ora 1 dimineața, să ne uităm spre nord sau spre vest și să așteptăm să se vadă stelele căzătoare.
Sunt cam 20 pe oră. Nu sună mult, dar pentru stele căzătoare e bine. Asta trebuie să facă oamenii, să profite că este senin și să se uite spre cer”, a spus astronomul.Citeste si: Un meteorit a căzut în judeţul Iaşi. "S-a resimțit un zgomot puternic, caracteristic unei explozii mari"
El a mai spus însă că, într-o noapte normală, pe cer pot fi văzuți mai mulți sateliți artificiali decât stele căzătoare.
„Pământul se rotește îm jurul Soarelui și ajunge într-o zonă mai bogată în praf. Praful acesta vine de la asteroizi și comete. În cazul acesta, praful vine de la celebra cometa Halley, care revine la Soare la 76 de ani. Pământul ajunge în locul acesta de două ori pe an”, a spus Șonka.