"Ceea ce a diferit în raportări a fost numărul de teste care a fost raportat, nu rezultatul lor", a susţinut prefectul, precizând că această problemă a fost remediată şi în prezent sunt raportate la Bucureşti toate testele de COVID-19 realizate în Constanţa.

Silviu Coşa a declarat, luni, pentru Agenţia de presă News.ro, că Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa nu a raportat toate testele de COVID-19 la Bucureşti, fiind trimise doar cele făcute în unităţi de stat, precizând că numărul populaţiei infectate în ultimele 14 zile a fost raportat însă corect.

Citeste si: Judeţul care s-a remarcat la nivel național în lupta cu Covid-19

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

 

Explicația Prefectului Constanței

"Rata de incidenţă de care se ţine cont atunci când se iau anumite măsuri este calculată ca un procent între numărul populaţiei localităţii respective şi numărul de infectaţi, numărul de persoane determinate pozitive în ultimele 14 zile. Acest număr al populaţiei infectate în ultimele 14 zile a fost întotdeauna exprimat corect. Ceea ce a diferit în raportări a fost numărul de teste care a fost raportat, nu rezultatul lor.

De ce? Pentru că s-au făcut teste de unităţi de stat sau unităţi particulare, unele din unităţile particulare trimiţând aceste teste spre prelucrare în exteriorul judeţului, dar la întoarcere toate rezultatele, fie pozitive sau negative, au fost contorizate la nivelul DSP Constanţa”, a explicat prefectul Constanţei. 

El a precizat că, dacă o unitate privată face o testare şi o trimite spre analiză într-un alt judeţ, atunci aceasta este introdusă acolo în sistemul respectiv, dar rezultatul se regăseşte la Constanţa, în localitatea de unde este pacientul, pentru a putea fi calculată rata de incidenţă. 

Citeste si: Lista cu ţările din zona galbenă a fost actualizată: Se impune carantina la domiciliu pentru toate persoanele!

Silviu Coşa a menţionat că nu ştie cât timp a durat această situaţie, fiind în funcţie de numai două săptămâni, dar că de la mijlocul săptămânii trecute sunt raportate toate testele, fie că sunt făcute de entităţi private sau de cele de stat. 

De la începutul pandemiei, în judeţul Constanţa au fost confirmate peste 5.000 de persoane infectate cu Covid-19, iar rata de incidenţă la nivelul municipiului Constanţa a ajuns la 2.50.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si