În aceste noi declaraţii pe propria răspundere atât cadrele didactice cât și elevii și părinții „se obligă” să nu înregistreze sau distribuie cursurile online și să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acțiuni.

Este pentru prima dată când și elevii sunt puși să semneze declarații pe propria răspundere, alături de părinți.

Declarația pentru elevi și părinți invocă două articole din Legea Educației și Ordinul 5545/2020 al ministrului Educației, precum și Codul Penal, conform edupedu.ro.

Citeste si: Mai mulţi profesori de la un liceu din Eforie Sud refuză să predea online. Ce i-a făcut să recurgă la acest gest

Declaraţia pe propria răspundere pentru elevi şi părinţi

”Declarație

În condițiile desfășurării activităților didactice la nivelul unității de învățământ inclusiv prin intermediul tehnologiei și al internetului în conformitate cu dispozițiile din Legea Educației naționale cu modificările și completările ulterioare articolul 273 alineatul 3 înregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.

Multiplicarea sub orice formă înregistrărilor activității didactice de către elevi sau de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Metodologia cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal aprobate prin ordinul 5545/2020, art 6”

„Subsemnatul, părinte/tutore legal al alevului înmatriculat în, mă oblig

să nu înregistrez prin nici un procedeu activitățile didactice și să nu le multiplic sunt nicio formă fără acordul cadrului didactic care conduce sau realizează activitatea respectivă


să iau toate măsurile pentru a preveni înregistrare activităților didactice sau multiplicarea înregistrărilor acestora în absența acordului cadrului didactic care conduce/realizează activitatea respectivă.
Declar, susțin și semnez că am luat cunoștință de întregul conținut, precum și de prevederile articolului 326 din Codul penal privind falsul în declarații.
Părinte ……
Elev…..”
Articolul 326 din Codul Penal prevede că „declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Declaraţia pe propria răspundere pe care trebuie să o completeze elevii şi părinţii
Declaraţia pe propria răspundere pe care trebuie să o completeze elevii şi părinţii

Citeste si: Ministerul Educaţiei, un nou anunţ privind şcolile închise din cauza COVID-19

Articolul 326 din Codul Penal incriminează falsul în declarații sau înscrisuri față de un funcționar public sau față de o instituție în care lucrează un funcționar public.

Declaraţia pe propria răspundere pentru profesori

Profesorii, învățătorii și educatorii trebuie și ei să semneze o declarație asemănătoare:

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Medana, mesaj tăios pentru Larisa Uță și cei doi copii ai lui Alin Oprea: "Nu mai are copii care să îl susțină? și ce? O fac eu, cu copiii mei"- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

„Subsemnatul, încadrat unde unitatea de învățământ, pe postul, mă oblig:

să nu înregistrez pe nici un procedeu activitățile didactice și să nu le multiplic sub nicio formă fără acordul…..
să previn înregistrarea activităților didactice sau multiplicarea înregistrărilor acestora în absența acordului…..”

Declaraţia pe propria răspundere pe care trebuie să o completeze profesorii
Declaraţia pe propria răspundere pe care trebuie să o completeze profesorii

Citeste si: Consiliul Național al Elevilor, mesaj dur pentru Ministrul Educației

Anunţul făcut de Ministerul Educaţiei privind introdicerea declaraţiei pe propria răspundere

Motivarea ministerului pentru aceste declarații pe propria răspundere pe care trebuie să le semneze părinții, elevii și cadrele didactice este următoarea: „Ca o măsură suplimentară, pentru protejarea dreptului la imagine, atâta cadrelor didactice, cat și elevilor anexăm prezentei adrese o declarație-angajament ce urmează a fi asumată de cadre didactice elevi și părinți. Acest document vine în completarea prevederilor metodologiei-cadru pentru desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si