Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

La peste 2500 de metri altitudine, pe Vârful Omu, a nins viscolit, ore în şir. Dovadă este stratul de zăpadă care a depăşit câţiva centimetri. Vântul a suflat în rafale, iar vizibilitatea a fost redusă din cauza ceţii.
Şansele ca omătul să se mai topească sunt mici: temperaturile au scăzut până la -6 grade celsius.
Un peisaj alb este şi la cota 2000, în inima Munţilor Făgăraş, unde a nins abundent, ca-n toiul iernii. La Balea Lac, s-a aşternut un strat de omăt care măsoară 4 centimetri, iar la orele amiezii, termometrele indicau -4 grade celsius. În această perioadă, accesul la cota 2000 se poate face doar cu telecabina de la Balea Cascadă.

Semnele iernii încep să apară. Toamna a plecat deja de la munte

Zăpada s-a aşternut şi pe platoul Bucegi, tot la cota 2000. Din cauza vântului puternic, temperatura resimţită a fost chiar şi de -7 grade celsius.


Iarna s-a instalat și mai jos de creste. În Poiana Brașov, peisajul este unul de iarnă veritabilă. Turiştii care au vrut să ajungă pe Vârful Postăvaru au fost împiedicaţi de vremea rea.
„La peste 1700 de m, vantul bate cu putere iar din aceasta cauza instalatiile de transport pe cablu nu pot sa functioneze”, relatează corespondentul Kanal D la Brașov, Adrian Jătăreanu.

Nu doar la munte va fi frig, ci și în restul țării vor fi temperaturi scăzute de toamnă

Şi în următoarele zile vom avea parte de vreme severă. Meteorologii au emis un cod galben de vânt puternic şi ninsori viscolite la munte, în week-end. Atenţionarea intră în vigoare în această noapte, la ora 2, şi expiră mâine seară, la ora 20.
„Masivele vestice ale carpaţilor meridionali dar şi jumătatea nordică a carpaţilor orientali. În aceste zone vor fi intensificări ale vântului, se vor depăşi 110 km pe oră, pe creste vor fi precipitaţii pe creste predominant sub forma de ninsoare”, spun meteorologii.
Specialiştii spun că în următoarea perioadă vremea va continua să se răcească.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si