Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după ședința cu șefii din sistemul de sănătate, că România se aşteaptă să primească prima tranşă de vaccin anti-COVID în primul trimestru al anului viitor, arătând că primii care vor beneficia de vaccinare vor fi cei din sistemul medical şi persoanele de risc, urmând ca vaccinarea întregii populaţii să înceapă cel mai devreme în primăvară.

Citeste si: Klaus Iohannis respinge ideea testării în masă a populației. "Așteptăm să vedem ce rezultate are Slovacia"

Klaus Iohannis a precizat că testarea în masă a populației nu este o soluție agreată de experți, cu toate că este strategia unor țări din UE ca Slovacia. 

"Slovacia este singura țară care și-a propus un astfel de demers. Premierul slovac ne-a și informat.  Experții nu sunt convinși că o testare în masă aduce un rezultat palpabil. Dacă noi doi ne testăm acum și rezultatul este negativ, oricare dintre noi este posibil să ia boala mâine, iar rezultatul a devenit irelevant. OMS nu recomandă testarea masă, ci în baza unei anchete epidemiologice, așa cum se întâmplă și la noi. Dar așteptăm să vedem ce aduce testarea în masă din Slovacia și putem să ne facem o gândire",  a declarat marți Klaus Iohannis.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Klaus Iohannis, anunț de ultima oră pentru români. "România se confruntă cu cifre îngrijorătoare. Avem nevoie de vaccin" (VIDEO)

Klaus Iohannis, întâlnire cu experții din sănătate

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea marți, de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății; Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății; general dr. Ionel Paul Oprea, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății; Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății; dr. Andreea Moldovan, Director Medical, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov; dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul SNMF”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis l-a chemat pe Alexandru Rafila la Palatul Cotroceni într-o ședință de evaluare a epidemiei COVID-19
Klaus Iohannis l-a chemat pe Alexandru Rafila la Palatul Cotroceni într-o ședință de evaluare a epidemiei COVID-19

Președintele a avut și săptămâna trecută discuții cu ministrul Sănătății, dar și cu specialiști care se ocupă de secțiile de Terapie Intensivă.

Citeste si: Nicuşor Dan: „Stimulentul financiar pentru persoanele cu handicap din Bucureşti va fi plătit luni”

Citeste si: Capacitatea de testare a Institutului Cantacuzino pentru COVID-19 a crescut la 700-800 teste pe zi

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 7.733 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate 120 de decese şi 974 pacienţi internaţi la ATI.

”Până astăzi, 3 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 258.437 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  181.175 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 7.733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, relevă datele transmise marţi.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si