Vremea se păstrează caldă în următoarele trei-patru zile în majoritatea regiunilor, DAR începând de vineri, 20 noiembrie, valorile termice vor scădea semnificativ, iar ploile vor apărea după 21 noiembrie, arată prognoza valabilă pentru următoarele două săptămâni, publicată azi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Citeste si: Vremea în România. Când se vor așterne primii fulgi de nea

Prognoza pentru intervalul 17-29 noiembrie

În Banat, în primele zile ale intervalului, valorile termice se vor situa în general peste mediile multianuale, cu maxime la nivelul regiunii în jur de 12 grade şi minime de 4- 6 grade. După data de 20 noiembrie, media temperaturilor maxime va scădea la 6- 8 grade, iar minimele vor fi uşor pozitive la început, apoi, în special în a doua săptămână, media va scădea la spre -1 grad. Vor fi ploi slabe în ziua de 17 noiembrie, iar cu o probabilitate mai mare şi în intervalul 21- 24 noiembrie.

În Crişana, în primele zile ale intervalului, media maximelor termice se va situa în jurul a 11 grade, iar a minimelor va fi de 3- 6 grade, caracterizând o vreme uşor mai caldă pentru a doua decadă a lunii octombrie. După acest interval se întrevede un proces de răcire la nivelul întregii regiuni, astfel că media maximelor se va situa, în general, între 5 şi 7 grade, iar minimele vor

deveni treptat negative, cu o medie în a doua săptămână de prognoză de -2 grade.

Se vor semnala ploi slabe în noaptea de luni spre marţi (16/17 noiembrie) şi în ziua de marţi (17 noiembrie). Probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ ridicată şi la finalul primei săptămâni şi începutul celei de-a doua (perioada 21- 24 noiembrie).

Citeste si: Şedinţă de urgenţă la Ministerul Sănătăţii, cu participarea premierului Ludovic Orban

Vremea în Transilvania

În Transilvania, media regională a temperaturilor maxime în primele zile de prognoză va fi de 8- 10 grade, iar minimele vor oscila între 1 şi 4 grade. După 20 noiembrie, vremea se va răci, astfel, de la o medie a temperaturilor maxime de 7- 9 grade, se va ajunge la 4 grade.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Minimele vor fi preponderent negative, cu o medie cuprinsă între -5 şi -2 grade, cele mai scăzute valori urmând să se înregistreze după 26 noiembrie. Va ploua temporar în ziua de 17 noiembrie. În restul intervalului se întrevăd precipitaţii, cu o probabilitate în creştere, după data de 21 noiembrie.

În Maramureş, în primele zile ale intervalului, media temperaturilor maxime va fi de 10- 11 grade, iar a minimelor de 2- 5 grade, ceea ce caracterizează o vreme uşor mai caldă pentru a doua decadă a lunii octombrie. Din 20 noiembrie temperatura va fi în scădere, spre o medie a valorilor maxime de 4- 5 grade. Minimele vor deveni treptat negative, cu o medie de la -3 grade la -1 grad, cele mai scăzute valori urmând să se înregistreze după 26 noiembrie.

Se vor semnala ploi slabe în noaptea de luni spre marţi (16/17 noiembrie) şi în ziua de marţi (17 noiembrie). Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată şi perioada 21- 24 noiembrie.

Vremea în Moldova

În Moldova, valorile termice vor scădea accentuat, de la o medie de 11- 12 grade în prima zi a intervalului, la numai 5- 6 grade, în 18 noiembrie. Nopţile vor fi relativ calde, raportat la normalul termic al perioadei, cu o medie a acestora ce va oscila între 2 şi 5 grade. În ultima decadă a lunii noiembrie, media regională a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 4- 6 grade, iar minimele vor fi în jur de zero grade în intervalul 20- 25 noiembrie şi de la -3 la -2 grade, spre finalul lunii.

Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată în 17 şi 18 noiembrie, când aria acestora va cuprinde cea mai mare parte a regiunii. În restul intervalului de prognoză, acestea se vor semnala pe arii restrânse, mai ales după data de 21 noiembrie.

Vremea în Oltenia

În Oltenia, în primele zile ale intervalului, valorile termice se vor situa, în general, peste mediile multianuale, cu maxime la nivelul regiunii de 11- 12 grade şi minime de 3- 6 grade. După data de 19 noiembrie, media temperaturilor maxime va scădea la 6- 8 grade, iar minimele vor fi uşor pozitive la început, apoi, în special după 26 noiembrie, media acestora va scădea până spre -2 grade. Vor fi ploi slabe în 17 şi 18 noiembrie, dar sunt posibile precipitaţii şi în restul intervalului, cu o probabilitate în creştere după 21 noiembrie.

Vremea în Muntenia

În Muntenia, în primele două zile ale intervalului, media valorilor maxime se va situa în jurul valorii de 12 grade, apoi se va răci accentuat până la o medie regională de numai 6- 7 grade, iar aceste valori diurne se vor menţine fără variaţii semnificative până la finalul lunii noiembrie.

Temperaturile minime vor fi ridicate pentru această perioadă a anului în prima săptămână, dar mai ales în zilele de 18 şi 19 noiembrie, când se va înregistra o medie a acestora de 4- 6 grade. În intervalul 21- 25 noiembrie vor fi temperaturi minime în jur de un grad, iar spre finalul lunii media acestora va deveni negativă, la o valoare de -2 grade. În zilele de 17 şi 18 noiembrie, aria ploilor va cuprinde cea mai mare parte a regiunii şi sunt posibile precipitaţii şi în restul intervalului, cu o probabilitate în creştere după ziua de 21 noiembrie.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Fiica Ralucăi Moianu nu a ascultat! Ce i-a interzis fosta prezentatoare TV tinerei de 19 ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

În Dobrogea, vremea va fi caldă pentru această dată în primele două zile ale intervalului, cu temperaturi maxime la nivelul regiunii în jur de 14 grade şi o medie a valorilor minime de 5- 7 grade. Ulterior, temperatura va fi în scădere, iar până la finalul celor două săptămâni de prognoză, media maximelor nu va mai depăşi 8 grade.

Pe timpul nopţilor se vor înregistra temperaturi minime în jur de 3 grade, în intervalul 20- 25 noiembrie, şi de 0- 1 grad, spre finalul lunii noiembrie. Probabilitatea de precipitaţii va fi în general redusă în cea mai mare parte a intervalului. Excepţie va face ziua de 18 noiembrie, când ploile vor cuprinde cea mai mare parte a regiunii şi izolat vor fi posibile cantităţi mai însemnate.

Vremea la munte

La munte, până în 20 noiembrie, valorile termice diurne se vor menţine în general pozitive, cu o medie cuprinsă între 3 şi 6 grade. Ulterior, se va produce o răcire a vremii, iar până la finalul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile maxime mediate pentru întreg spaţiul montan vor fi în jur de zero grade.

Nopţile vor deveni tot mai reci, astfel că, de la o medie a minimelor ce va oscila între -2 şi zero grade, la începutul intervalului, se va ajunge la valori în jur de -6 grade în a doua jumătate a intervalului. Aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane în 17 şi 18 noiembrie. În restul intervalului, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai redusă.

Vremea în București

De mâine, 17 noiembrie 2020, vremea se schimbă radical. Cerul va fi tot timpul înnorat, va ploua și temperaturile vor fi în scădere. Noaptea va fi și mai rece, atunci când termometrele vor înregistra temperaturi sub normalul perioadei. În partea central-sudică şi de sud-est şi parţial în centrul teritoriului, pe parcursul zilei vor fi intervale cu cer variabil, astfel că la amiază va fi mai cald decât normal, iar înnorări şi ploi locale se vor semnala cu precădere seara şi noaptea.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si