Ministerul Educației vine cu precizări oficiale cu privire la modul în care va continua școala în România în semestrul II. “În funcție de evoluția situației epidemiologice”, Ministerul Educației va “stabili modalitățile de continuare a activităților din învățământul preuniversitar, iar opinia publică va fi informată în timp util”, a anunțat instituția, într-un comunicat de presă.

Referitor la diversele informații vehiculate recent în spațiul public privind desfășurarea sau continuarea activității didactice în anul școlar 2020-2021, Ministerul Educației și Cercetării face o serie de precizări.

Se amintește că, în conformitate cu prevederile ordinului de ministru nr. 5.972/8.11.2020, începând cu data de 9.11.2020 au fost suspendate, pentru o perioadă de 30 de zile, activitățile didactice care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal.

Citeste si: Când se redeschid școlile?! Ministerul Educației a anunțat când se întorc elevii în bănci

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

"Menționăm că, în funcție de evoluția situației epidemiologice care a generat decizia inițială de suspendare și de hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Ministerul Educației și Cercetării va analiza și stabili modalitățile de continuare a activităților din învățământul preuniversitar, iar opinia publică va fi informată în timp util", se precizează în comunicatul ministerului.

Ministerul Educației, precizări despre lipsa de acces la educația online

Oficialii din Ministerul Educației precizează, de asemenea, că în această perioadă, în care cursurile nu se pot desfășura „față în față”, procesul didactic este organizat în sistem online, conform Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării nr.

5.545/2020.

"În situațiile în care procesul didactic întâmpină dificultăți, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet", se mai spune în comunicatul oficial.

Mesaj controversat despre începerea școlii

Conform unui oficial al Ministerului Educației, toți  elevii s-ar putea întoarce la școală  începând din luna februarie. Totul depinde de evoluția situației epidemiologice.

Sorin Ion, noul secretarul de stat din Ministerul Educației Naționale, care este responsabil cu învățământul preuniversitar, a făcut anunțul mult așteptat. Noul secretar de stat a declarat că revenirea la școală a elevilor este luată în considerare și pentru organizarea examenelor de Bacalaureat și Evaluarea Națională de anul viitor. Sorin Ion a fost numit în funcție după demisia Luminiței Barcari.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Momentul tragic în care o tânără influenceriță de 24 de ani și-a pierdut viața sub privirile îngrozite ale prietenei sale- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

„La acest moment, nu s-au pus în discuție examenele, asta și din cauză că sperăm ca lucrurile să se îndrepte în semestrul II și să se facă școala față în față.

O schimbare ar însemna să dăm examene în sistem online, ceea ce e extrem de greu. Poate că nici nu ar trebui să luăm în calcul alt mod decât școala față în față. Și să nu uităm că anul trecut am organizat în condiții excelente examenele, tot în condiții de pandemie“,  a declarat Sorin Ion, pentru edupedu.ro.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si