Țara care a depăşit pragul de 50.000 de decese covid-19
Numărul de decese din cauza Covid-19 a depăşit, marţi, pragul de 50.000 în Franţa, cu un total de 50.237 de morţi în spitale şi în centre medico-sociale, a indicat Departamentul de Sănătate publică din Franţa.
34.399 de decese au fost înregistrate în spitale, dintre care 458 în ultimele 24 de ore, precizează agenţia sanitară în comunicatul zilnic.
9.155 de noi cazuri au fost depistate în ultimele 24 de ore, au anunţat, marţi, oficialii francezi.
Luni, din cauza închiderii laboratoarelor în weekend, 4.452 de persoane au fost declarate infectate. În total, 12.174 de noi internări au fost raportate în ultimele 7 zile, dintre care 1.833
la terapie intensivă.
Preşedintele Macron anunţă că Franţa a depăşit perioada cea mai dificilă a celui de-al doilea val al pandemiei de Covid-19
Franţa va începe să relaxeze carantina pentru Covid-19 începând cu weekendul viitor, astfel încât până la Crăciun magazinele, teatrele şi cinematografele vor fi redeschise, iar oamenii vor putea să îşi petreacă sărbătorile alături de restul familiei lor, a declarat marţi preşedintele Emmanuel Macron, transmite Reuters.
Carantina va fi relaxată
Înt-un mesaj adresat naţiunii la televiziune, Macron a spus că perioada cea mai dificilă a celui de-al doilea val al pandemiei a fost depăşită, dar că restaurantele, cafenelele şi barurile vor rămâne închise până pe 20 ianuarie, pentru a se evita declanşarea unui al treilea val.
După ce carantina impusă în marile oraşe franceze la jumătatea lunii octombrie nu a produs rezultatele dorite de guvern, acesta a decis intrarea în carantină naţională pe 30 octombrie, dar mai puţin drastică faţă de cea din perioada 17 martie-11 mai.
Tendinţele pozitive, inclusiv declinul numărului de spitalizări pentru infecţii cu Covid-19, combinate cu presiuni din partea grupurilor de afaceri care au susţinut că riscă ruina, au dus la apeluri pentru relaxarea restricţiilor cât mai curând posibil.
Macron a mai anunţat că va începe campania de vaccinare la sfârşitul lui decembrie sau începutul lui ianuarie, mai întâi cu persoanele cele mai vârstnice şi vulnerabile. Vaccinarea nu va fi obligatorie, a mai spus preşedintele.