Cel mai mic număr de nașteri din ultimii 7 ani. Pandemia a fost presimțită de români?
Criza demografică din România este accentuată în plină pandemie. România înregistrează în 2020 cel mai mic număr al nașterilor din ultimii 7 ani. Anul acesta, în primele 10 luni, s-au născut cu 30.000 mai puțini copii față de anul trecut.
Author: Razvan Ilie luni 14 decembrie 2020 , 10:18
România a înregistrat o scădere dramatică a numărului de nou născuți în primele 10 luni ale anului 2020. Anul acesta până în luna octombrie s-au născut 131.709 copii, cu peste 30.000 mai puțini față de perioada similară a anului trecut, potrivit Edupedu.
Lipsa a peste 30 de mii de copii dintr-o generație înseamnă are un impact direct asupra sistemului de educație. La grădiniță, de exemplu, în anul în care aceștia vor ajunge în învățământul preșcolar, vor fi cu cel puțin 1.200 de grupe de câte 25 de copii mai puține ca pentru cei din anul anterior. La fel și pentru momentul în care această generație va ajunge la școală.
Numărul mic nașteri nu are legătură directă cu pandemia
Nașterile din perioada primelor 10 luni nu au motive să fie influențate de actuala criză sanitară și economică, conceperea copiilor născuți în perioada analizată având loc cu circa 40 de săptămâni înainte (durata unei sarcini la termen). Copiii născuți în intervalul ianuarie-octombrie 2020 au fost concepuți în perioada mai-ianuarie 2019.