Potrivit ANM, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 şi 4 grade. Ploile slabe şi burniţa vor cuprinde majoritatea regiunilor. Astfel, în zonele joase de relief în cea mai mare parte a intervalului va persista nebulozitatea stratiformă, local se va semnala ceaţă şi pe arii restrânse vor fi ploi slabe sau burniţă. La munte, înnorările vor fi temporare şi cu precădere în nordul Carpaţilor Orientali, vor fi condiţii de precipitaţii mixte şi polei.

Vântul va sufla cel mult moderat pe crestele montane şi va fi în general slab în restul teritoriului.

Vremea în București

În Bucureşti, vremea se va menţine închisă şi, trecător, vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă, mai ridicată decât în mod obişnuit la această dată, se va situa în jurul valorii de 2 grade. Mai ales dimineaţa, este posibil să fie ceaţă.

Vremea la munte

La munte găsim vreme ceva mai bună şi asta pentru că se arată un pic şi soarele printre nori. Dimineaţa, pe văi şi în depresiuni se lasă ceața. Temperaturile scad faţă de ziua trecută, dar se menţin peste valorile normale.

Citeste si: Curs valutar, azi, 18 decembrie 2020. Noua valoare EURO

Citeste si: Ligi de la „Puterea Dragostei”- schimbare de look. Oare decizia blondinei a fost influențată de Livian?!

În Dobrogea şi Bărăgan ne aşteaptă încă o zi mohorâtă, cu un pic de ceaţă în primele ore, câţiva stropi de ploaie mai târziu şi un vânt mai insistent la malul mării. Temperaturile urcă până la 6...7 grade- valori peste mediile perioadei.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În Moldova sudică şi nordul Munteniei vremea rămâne caldă pentru acest moment al anului. Maximele ajung pe la 6...7 grade. O să fie mulţi nori, condiţii de burniţă şi ceaţă pe la câmpie, dar şi câteva raze de soare în zonele deluroase.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, avem aceleaşi condiţii meteo: înnorări persistente şi multă umezeală în zonele joase şi vreme ceva mai bună în rest. Temperaturile se menţin la valori ridicate pentru acest moment al anului şi pe la amiază se ating 4...5 grade.

Vremea în Cluj și Maramureș

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş va fi cam înnorat, mai ales în prima parte a zilei. De dimineață a fost şi ceață densă în unele zone şi până la ora 9 a fost în vigoare un cod galben de ceaţă pentru judeţele Cluj şi Maramureş. S-ar putea să apară şi soarele mai târziu, iar temperaturile depăşesc din nou valorile normale şi ajung pe la 6 grade.

În ţinuturile vestice găsim atmosferă calmă, dar cu înnorări persistente şi ceață dimineaţa pe la câmpie. Temperaturile se menţin peste limitele normale şi vor fi 6...7

grade la orele prânzului şi 1...2 grade pe timpul nopţii.

Vremea în Sibiu

Vreme închisă avem şi în zona Transivaniei, frig şi ceaţă la începutul zilei în depresiuni. Atmosfera se dezmorţeşte mai târziu şi maximele urcă până la 7 grade în Sibiu. Peste noapte temperaturile coboară din nou sub pragul îngheţului şi ajung pe la minus 4 grade.

În Oltenia va fi înnorat toată ziua, apar şi condiţii de burniţă, iar dimineaţa poate să fie ceaţă în unele zone. Se mai încălzeşte faţă de ieri şi temperaturile urcă până la 9, poate 10 grade.

În ţinuturile sudice, avem vreme caldă pentru dată din calendar, dar şi mulţi nori, poate şi ceva burniţă pe parcursul zilei.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si