”Tulpina, într-adevăr, are o contagiozitate mai mare. Cei care se îmbolnăvesc, chiar dacă creşte numărul lor şi poate să aibă un impact asupra sistemului sanitar, cei care se îmbolnăvesc nu înseamnă că va creşte şansa ca ei să aibă o boală mai gravă prin noua tulpină. Noua tulpină se pare că duce la simptomele şi la semnele şi la procentele de agravare pe care le are şi tulpina care e predominantă şi pe care am şi avut-o până acum.

Dar faptul că se răspândeşte mult mai repede, faptul că există şansa ca răspândirea ei să fie cu 70 la sută mai agresivă ca şi infecţiozitate, normal, poate să crească brusc numărul celor infectaţi”, a declarat Raed Arafat la un post Tv, luni seară.

Arafat a spus că din această cauză, România şi alte state europene au anulat transporturile în şi dinspre Marea Britanie

”Acesta este motivul pentru care preventiv s-au luat nişte decizii de către mai multe ţări europene, nu numai în România, pentru a limita zborurile, pentru a induce carantina obligatorie pentru cei care sosesc. Şi unele ţări au luat aceste măsuri pe 10- 14 zile, altele pe 48 de ore, în aşteptarea unei analize mai clare şi a unei eventuale decizii la nivel european.

De exemplu, Franţa a luat o decizie de a închide transporurile aviatice, dar şi terestre şi feroviare, până ce în 48 de ore să se ajungă la o analiză mai amplă şi la o decizie mai clară pe acest domeniu. Noi am luat decizia pe 14 zile, sunt ţări care au luat decizia pe 10 zile şi sunt ţări care au luat decizia pe perioade mai scurte”,
a mai spus secretarul de stat.

Citeste si: Liderii PNL, USR PLUS, UDMR au semnat Acordul de guvernare (VIDEO)

Raed Arafat a subliniat că România urmează să analizeze noua situaţie şi că va lua măsurile ce se impun, însă o panică nu este justificată, odată cu apariţia noii tulpini de coronavirus.

”Urmează să analizăm situaţia. Dacă vedem că această situaţie nu mai necesită aceste măsuri, noi putem să renunţăm la ele. Dacă vedem, totuşi, că această situaţie necesită măcar păstrarea carantinării faţă de cei care vin din Marea Britanie,, acest lucru va fi păstrat. Bineînţeles că aici mai sunt şi alte situaţii şi ştiu de la colegii de la Ministerul de Externe că deja au stabilit un număr de contact pe cei care au rămas blocaţi, în sensul în care nu mai pot pleca către Franţa prin calea ferată sau nu mai pot lua avioanele, să fie asistaţi de Consulatul României la Londra. Nu se jusifică o panică în acest sens”, a mai declarat Arafat.

Premierul britanic Boris Johnson a precizat, sâmbătă, că noua tulpină a coronavirusului este cu până la 70 la sută mai transmisibilă şi a renunţat la planurile de relaxare a măsurilor pe cinci zile, relaxarea limitându-se la o zi pentru zonele care nu sunt de cel mai înalt risc. În sud-estul Angliei, inclusiv la Londra, nu va exista o relaxare, ci dimpotrivă, măsurile au fost înăsprite.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Mai multe state europene, printre care România, Italia, Olanda, Belgia, au interzis zborurile din Marea Britanie.

Citeste si: Ludovic Orban a fost ales președintele Camerei Deputaților

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si