Grădina exterioară și cerdacul acestei clădiri istorice au îmbrăcat straie de sărbătoare. Lângă bradul uriaș- luminat de milioane de beculețe- o ceată de mici colindători reînvie vechile tradiții românești.
"Atmosfera aceasta de sarbatoare ma duce inapoi in copilarie si de-abia astept sa ajung acasa la parintii mei. Chiar cred ca locul acesta este magic, sunt putine locuri in Cluj unde sa auzi colinde in fiecare seara, e bine de tot", spune o clienta a targului de Craciun.
În acest decor, musafirii își potolesc foamea cu preparate tradiționale gătite la ceaun, în curtea restaurantului. Cozonacul pe care-l comandă ca desert are și el arome de iarnă.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
"Avem un panettone cu stafide, lichior de portocale si jeleu din fructe de padure pe care il insiropam cu sirop de caramel si coniac, asa il servim si niste crema de vanilie", afirma Gabriel Macavei- bucatar sef.
Tot aici, oaspeții descoperă un mini târg de Crăciun.
Mai mic ca-n alți ani e și târgul de Crăciun din centrul Brașovului. Turiștii care ajung aici nu pleacă cu cu mâna goală.
Doar 20 de comercianți au avut norocul să primească o căsuță unde să își vândă produsele. Oferta este totuși pe alese.
"Avem brânză de burduf la bășică, cașcaval afumat, neafumat cu chimen, cârnați din berbecuț cu vițel, cârnați din porc cu vită, de aceștia groși", spune Ioana Istrate, producator.
Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va fi deschis în fiecare zi până pe 3 ianuarie.