În ceea ce priveşte angajaţii din mediul bugetar am spus-o tot timpul şii o să repet nu sunt adeptul tăierii salariilor, nu vor fi tăiate salarii. În acest moment analizăm însă dacă legea în vigoare este eficientă cea referitoare la salariile din domeniul public au apărut tot felul de anomalii şi excepţii”, a afirmat, luni, Florin Cîţu.

Florin Cîțu susține că va fi ”o analiză amplă” a Legii salarizării în sectorul public

”Până atunci, veniturile angajaţilor se menţin la nivelul anului 2020, decembrie 2020. Veniturile se menţin la nivelul din decembrie 2020, până la momentul la care vm avea o analiză a efectelor şi implicaţii ale legii salarizării, acele excepţii care au tot apărut şi aşa cum a fost ea modificată şi aplicată greşit, spun eu, în ultimii ani”, a mai afirmat Cîţu.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din Penitenciare (SNPP) anunţă, luni, că a primit oficial, spre consultare, proiectul de OUG care prevede măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2021, unele dintre prevederi referindu-se la îngheţarea sporurilor şi salariilor, dar şi la neactualizara pensiilor militare.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Florin Cîțu, ședință de ultima oră. Ce decizie va lua Noul Guvern

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si