Accident cumplit. 23 de oameni au murit pe loc, după răsturnarea unui camion
Un accident cumplit a avut loc marți dimineața: 23 de persoane și-au pierdut viața după ce un camion plin cu oameni și animale a căzut într-o prăpastie, în Niger.
Accident cumplit. Comandamentul poliției de stat din Niger a declarat că 23 de persoane au murit după ce un camion complet încărcat cu vaci și cu 45 de persoane a derapat de pe drum și s-a răsturnat într-o zonă plină de tufișuri.
Accidentul s-a produs la ora locală 5 dimineața, pe drumul Bokani-Makera din administrația locală Mokwa, potrivit comisarului de poliție Adamu Usman, care a confirmat accidentul la Agenția de știri din Nigeria (NAN) în Minna.
Citeste si: Accident cumplit în Bihor. Patru mașini au fost implicate
Comisarul de poliție a mai spus că mijlocul de transport venea de la Dadin Kowa, în statul Kebbi, și se afla în drum spre Lagos când a avut loc accidentul.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Oficialul nigerian a adăugat că atât persoanele decedate, cât și celelalte 22 de victime, care au suferit răni, au fost transportate la Spitalul General Mokwa.
Autoritățile nigeriene consideră că accidentul s-a produs ca urmare a pierderii controlului de către șofer.
Comisarul Usman a deplâns eșecul conducătorilor auto de a respecta regulile și regulamentele de circulație, potrivit msn.com.