Trei autospeciale şi un echipaj SMURD, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Turda, au fost alertate pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit de pe strada Memorandumului din municipiul Câmpia Turzii. La faţa locului au fost dislocate şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Câmpia Turzii şi un echipaj SAJ. Pompierii au găsit casa arzând generalizat, cu tavanul şi un perete prăbuşite”, au transmis, duminică, reprezentanţii ISU Cluj. 

Aceştia au precizat că stingerea focarelor a fost realizată în aproximativ o oră de la primirea apelului de urgenţă, iar ulterior s-au desfăşurat operaţiuni pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului.

Descoperirea șoc a pompierilor

”Din păcate, înăuntrul unei încăperi a fost găsit corpul unei femei, în vârstă de cca 80 de ani care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa. De asemenea, echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, care prezenta arsuri la nivelul feţei şi care a fost transportat la spital”, a mai transmis ISU Cluj. 

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citeste si: Incendiu într-un bloc din Baia Mare: O femeie a murit şi alte 46 de persoane au fost evacuate

Pompierii au reuşit să limiteze propagarea incendiului la anexele şi casele aflate în proximitatea casei distruse de explozie şi incendiu.

Citeste si: Incendiu devastator la un Spital de Psihiatrie din Iași


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si