Înmatriculare 2021: Schimbare importantă pentru cei care își vând mașina
Odată cu noul an, Codul Fiscal cunoaște o schimbare importantă pentru cei care își vând mașina. Măsura are ca scop simplificarea operațiunii de înmatriculare în 2021.
Până anul trecut, cei care își vindeau mașina (dar și în cazul terenurilor și clădirilor) aveau obligația să obțină un certificat de atestare fiscală prin care să dovedească plata la zi a impozitului. Din 2021, legislația a fost schimbată, astfel încât cei care vând o mașină să o facă fără obținerea certificatului de atestare fiscală, în anumite condiții. Cei care vând terenuri sau clădiri vor avea în continuare nevoie de acest act.
Legea 295/2020 marchează câteva schimbări importante în Codul de procedură fiscală. Printre acestea figurează și renunțarea la certificatul de atestare fiscală în cazul celor care își vând mașina. Condiția este ca la vânzarea mașinii să fie folosit un contract de vânzare cumpărare oficial.
Citeste si: Cum poți să primești 7350 de euro de la stat. Trebuie să îndeplinești, însă, câteva condiții
„Proprietarii bunurilor care înstrăinează mijloace de transport nu trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală în cazul în care pentru înstrăinare utilizează formularul de contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport aprobat prin ordin al ministrului potrivit dispozițiilor legale în vigoare”, se arată în textul legii.
Modelul contractului de vânzare-cumpărare auto sau, așa cum este el denumit oficial, contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport, este de regulă oferit gata completat celor care apelează la serviciile unui birou de întocmire a actelor auto.
Pentru a reduce costurile procedurii, cei interesați să-și vândă mașina pot descărca contractul de vânzare-cumpărare auto direct de pe site-ul DRPCIV.Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Cod Rutier 2021. Șoferii vor fi obligați să urmeze cursuri de conducere defensivă
O altă schimbare în procedura de vânzare a mașinilor vizează exclusiv firmele. Aceasta este prevăzută în legea 296/2020 și obligă comercianții auto și societățile de leasing care înregistrează ca stoc de marfă mijloace de transport, cumpărate de la persoane fizice din România și înmatriculate pe numele acestora, să le radieze din evidența DRPCIV de pe numele foștilor proprietari.
Simplificarea procedurii de înmatriculare a început în vara anului trecut. Atunci, noua legislație a formalizat renunțarea la fișa de înmatriculare. În locul acesteia a fost introdusă dovada înregistrării mașinii la organul fiscal pe numele noului proprietar.
Sursa: Promotor