Un fals psiholog s-a angajat la un spital din Târgoviște pe baza unei diplome de licență falsificate, activând în unitatea sanitară timp de două decenii și dând consultații, doar timp de trei ani, la aproape 1.400 de pacienți, informează Poliția Română.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au anunţat miercuri că efectuează două percheziții domiciliare, în Târgoviște, la o persoană bănuită de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Potrivit unor surse citate de Observator News, ar fi vorba despre o femeie, în vârstă de 46 de ani, care a lucrat la Spitalul Judeţean Târgovişte, iar în 2019 şi-a dat demisia.

Citeste si: Politician român, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare pentru corupție

Femeia și-a falsificat diploma de licenţă şi atestatul de liberă practică

Femeia psiholog-fals ar fi făcut 2 ani de facultate, nu a promovat unele examene şi a fost exmatriculată. Femeia şi-ar fi falsificat diploma de licenţă şi atestatul de liberă practică, în calitate de psiholog.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Persoana respectică este bănuită de inducerea și menținerea în eroare a unei unități spitalicești, prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licență falsificate, ce atestă faptul că ar fi fost absolventă a unei instituții superioare de învățământ, act în baza căruia și-ar fi exercitat profesia de psiholog, în perioada 1999-2019.

Citeste si: Dacă nu te vaccinezi împotriva coronavirus nu vei putea călători cu avionul. Anunțul companiilor aeriene

Salarii de 400.000 lei încasate de la stat

În baza unui atestat de liberă practică falsificat, femeia ar fi fost desemnată, prin decizii ale conducerii spitalului, să facă parte și din comisiile de expertiză medico-legală psihiatrică constituite la nivelul unității angajatoare.

Astfel, aceasta ar fi evaluat cognitiv și neuropsihic pacienții unității spitalicești, personalitatea și mecanismele de adaptare ale acestora, gradul de discernământ, ar fi acordat asistență de specialitate și a completat 1.381 de fișe de observație/evaluare, doar în perioada ianuarie 2016- decembrie 2018.

Prin exercitarea în mod ilegal a profesiei de psiholog (atât ca angajat al spitalului, cât și prin participarea în cadrul comisiilor de specialitate), s-ar fi produs un prejudiciu instituției angajatoare de 367.990 de lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate, parțial, pentru perioada 2011-2019.

Persoana cercetată va fi condusă la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru desfășurarea activităților de urmărire penală, mai transmite Poliția Română.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si