"În preajma momentelor electorale s-a vorbit foarte mult despre o iluzie şi anume acea majorare de 40% care, de fapt, pe fond, acum trăgând linie, arată în continuare că mulţi politicieni au vândut iluzii deşarte, pentru că acea majorare de 40% este pe o lege publicată în anul 2019, dar gândită să intre în vigoare la 1 septembrie 2021, pentru a pregăti întregul sistem de pensii cu recalcularea a aproximativ 4,9 milioane de pensii. Păi(...)

4,9 milioane de pensii nu pot fi recalculate de azi pe mâine. Şi, de altfel, acea lege prevedea o perioadă în care se actualizau toate pensiile, deci practic se pregăteau dosarele, ca după aceea să se aplice o nouă formulă. Dar, pentru a pregăti toate dosarele, aproximativ 6.000 de dosare pe fiecare casă de pensii, aveam nevoie de aproximativ o mie de oameni în plus în sistemul caselor de pensii, plus echipamente şi softuri care să facă compatibile bazele de date. Nu s-a întâmplat absolut nimic", a declarat Raluca Turcan, joi seară, la un post Tv.

Ministrul Muncii crede c[ la nivelul caselor de pensii exist[ un deficit  de personal

Aceasta a subliniat că la nivelul Caselor de pensii există, pe de o parte, deficit de personal, iar pe de altă parte acestea nu au nici echipamentele necesare procesului de recalculare.

"În momentul de faţă, aşa cum sunt casele de pensii, sunt cu un deficit de personal de aproximativ 500 de persoane, între 500 şi 1.000

şi de asemenea nu au toată aparatura, toate echipamentele digitale necesare. Politicieni aproape seară de seară propagau ideea majorării pensiilor(...) S-au vândut aceste iluzii de o majorare de 40%, dar tot procesul în sine de pregătire a recalculării pensiilor a fost pur şi simplu ignorat.(...) Da, vom recalcula pensiile, dar le vom recalcula temeinic, astfel încât să nu existe erori, astfel încât să aibă la bază principiul contributivităţii(...)
şi în acelaşi timp cu o formulă care să asigure plata pensiilor pe termen lung, însoţită de creşterea puterii de cumpărare”
, a adăugat ministrul Muncii.

Întrebată dacă ia în calcul externalizarea acestui serviciu, Raluca Turcan a răspuns că procedura ar fi "un pic mai complicată”, având în vedere să se lucrează cu date confidenţiale, cu caracter personal.

"M-am gândit să valorificăm fondurile europene pentru acest proces”, a mai subliniat ea.

Ministrul a spus că a discutat cu ministrul Fondurilor Europene pentru ca echipamentul informatic şi o suplimentare de personal să poată fi decontate din fonduri de la UE.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO- Ministrul Muncii spune că majorarea pensiilor este de doar 7%


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si