Premierul Florin Cîţu a anunțat marți că decizia în privinţa redeschiderii şcolilor va fi luată pe 2 februarie. „Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt” în privinţa evoluţiei pandemiei de COVID-19 în România, „este clar” că şcolile vor fi redeschise pe 8 februarie, a spus prim-ministrul.

Decizia se va lua pe 2 februarie. Şi noi ne uităm, zilnic primesc de la domnul Arafat statisticile şi analize şi în detaliu şi ne uităm exact să vedem cum evoluează pandemia.

Este un alt lucru important pentru că noi toţi ne axăm acum pe campania de vaccinare, ceea ce e important să comunicăm, dar trebuie să nu uităm că, încă, în România există o pandemie şi la nivel global. Trebuie să păstrăm măsurile de restricţie, trebuie să purtăm mască, distanţarea socială şi toate celelalte măsuri care au dat rezultate până astăzi ”, a declarat Florin Cîţu la Europa FM.

Citeste si: Record de vaccinări anti-COVID în România. Câte reacții adverse s-au înregistrat

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Potrivit premierului, Guvernul monitorizează zilnic situaţia, iar dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, "este clar că vom începe pe 8 februarie".

Premierul Cîțu: Depindem de cum evoluează pandemia

Premierul consideră că este importantă redeschiderea şcolilor, dar acest lucru depinde şi de gradul de conformare la măsurile dispuse de autorităţi.

„Vreau să deschidem şcolile pe 8 februarie, este important să deschidem şcolile pe 8 februarie, aş vrea să deschid toată economia, nu numai şcolile, dar depindem, bineînţeles, de cum evoluează pandemia.

Şi ca să deschidem şcolile, să deschidem economia, trebuie să ne vaccinăm şi trebuie să păstrăm aceste măsuri de restricţie, este simplu. Mască, dezinfectant şi să ne vaccinăm. Dacă facem aceste lucruri, veţi vedea că vom deschide economia cât mai curând”, a afirmat Cîţu, potrivit Agerpres.

El a precizat că, treptat, restricţiile impuse în privinţa activităţilor economice vor fi relaxate, dar a adăugat că „totul este condiţionat de cum evoluează pandemia şi campania de vaccinare”.

„Ele merg mână în mână acum, acelaşi răspuns pe care l-am dat şi pentru deschiderea şcolilor. Monitorizăm zilnic şi depinde doar de noi, nu depinde de guvern, nu guvernul ia o decizie de a deschide sau a nu deschide şcolile aşa... în afară, într-un bubble. Nu, luăm această decizie în contextul evoluţiei pandemiei în România şi a campaniei de vaccinare, dacă merg bine vom relaxa mai rapid, dacă nu merg bine, din păcate, nu vom putea”, a declarat premierul.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si