”Au fost puse laolaltă realităţile din educaţie şi realităţile din domeniul sanitar. Ştim că riscul nu poate fi eliminat complet, din perspectivă sanitară, epidemiologică, cei cu competenţă în domeniul sanitar au concluzionat că acest risc poate fi gestionat, că nu am avut creşteri semnificative. O consecinţă sunt măsurile pe care România le-a luat şi suntem astăzi în situaţia în care în consens a fost luată decizia că putem să ne asumăm acest risc, de deschidere a şcolilor, el fiind gestionabil, spun experţii din sănătate”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Antena 3, marţi seară.



Ministrul Educaţiei a adăugat că nu au existat argumente împotriva redeschiderii unităţilor de învăţământ.

Declarațiile ministrului Sorin Cîmpeanu

declarații sorin cîmpeanu școli
Ministrul Educației - Sorin Cîmpeanu. [Sursa foto: google]


”Fiind o analiză responsabilă, bineînţeles că a presupus prezentarea unor argumente. Nu (au existat argumente împotrivă), practic în unanimitate s-a stabilit că este bine ca şcolile să fie deschise, clar”, a declarat Cîmpeanu.

În şedinţa de la Cotroceni s-a prezentat şi situaţia din Europa, a mai precizat ministrul, în care doar trei state au şcolile parţial închise.

Citeste si: Ministrul Educației, noi informații despre redeschiderea școlilor: „Ultimele date pe care le avem...”

”S-a prezentat şi situaţia din Europa în care doar trei state au grădiniţele şi învăţământul primar închise. M-am ocupat personal şi vă voi pune la dispoziţie situaţia din fiecare stat european, cu ce este deschis în cele mai multe sunt deschise doar grădiniţele, învăţământul primar şi clasele terminale, dar după cum sunt şi state în care şcolile sunt deschise integral.

Sunt state cu o situaţie epidemiologică mai gravă decât a României şi totuşi au şcolile deschise”, a mai declarat Cîmpeanu.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citeste si: Anunțul momentului făcut de Ministrul Educației! Elevii vor recupera orele pierdute în timpul pandemiei

Ministrul a precizat că, dacă situaţia epidemiologică se va schimba, nu va exista nicio ezitare ca şcolile să fie închise din nou: ”A fost luat în considerare şi acest scenariu. Nu va exista vreo ezitare, în interesul stării de sănătate, dacă situaţia epidemiologică ne va obliga la acest lucru să o facem. Însă tot experţii în sănătate au spus că suntem pe un trend care nu generează îngrijorări în această perspectivă, cel puţin nu generează îngrijorări imediate”.

Ministrul Educaţiei a arătat că în România doar o singură localitate, din judeţul Botoşani, se află în carantină.

De asemenea, el a explicat şi ce se întâmplă dacă vor apărea cazuri de infecţii cu COVID-19, în şcoli.
Astfel, dacă un profesor de gimnaziu sau de liceu se îmbolnăveşte, acesta ar putea fi înlocuit, însă dacă este vorba de un învăţător sau educator, atunci întreaga clasă va trece în online, învăţătorul fiind mai greu de înlocuit. Totodată, dacă există vreun profesor cu vulnerabilităţi cronice, atunci orarul poate fi construit de aşa natură încât orele profesorului respectiv să aibă loc într-o anumită zi a săptămânii în care elevii să urmeze cursuri online.

În cazul în care într-o clasă apar două îmbolnăviri în rândul elevilor, atunci clasa îşi va suspenda activitatea şi va trece la cursuri online, iar dacă apare un singur caz, atunci întreaga clasă este testată, dar nu se suspendă cursurile cu prezenţa fizică.



Dacă sunt mai multe clase într-o şcoală în care apar mai mult de două cazuri pe clasă, atunci se suspendă activitatea în acea şcoală, la fel şi dacă apar două cazuri de îmbolnăvire la profesori, şcoala va susţine cursuri online.

Citeste si: Ministrul Educaţiei a vorbit despre focarul de coronavirus descoperit într-o școală din Capitală. Ce se va întâmpla de azi

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Medana, mesaj tăios pentru Larisa Uță și cei doi copii ai lui Alin Oprea: "Nu mai are copii care să îl susțină? și ce? O fac eu, cu copiii mei"- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

Aceste detalii urmează a fi cuprinse în ordinul comun la care lucrează Ministerul Sănătăţii şi Ministerul educaţiei şi care ar trebui să apară miercuri.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si