Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, vineri seară, că vaccinarea personalului din învăţământ va începe în a doua parte a săptămânii viitoare.
”Noi ne dorim ca într-o săptămână să putem finaliza vaccinarea personalului din învăţământ ”, a afirmat Gheorghiţă. Ar fi vorba despre aproximativ 60.000 de persoane.
Angajații din învățământ, vaccinare prioritară
”Este un element important pe care l-am analizat în toată această perioadă, mai ales în perspectiva deschiderii unităţilor de învăţământ, însă numărul limitat de doze nu ne-a permis să facem acest lucru până la începerea
şcolilor. Însă aş putea să vă spun că am creat un scenariu şi o modalitate de lucru încât să putem asigura vaccinarea personalului din învăţământ, desigur a celor care sunt încă neprogramaţi şi sunt încă nevaccinaţi.
Citeste si: Situația elevilor bolnavi de coronavirus, din școli. Anunțul oficial
Începem probabil chiar de săptămâna viitoare, deşi am anunţat de la 1 martie însă din evaluările pe care le avem din fiecare judeţ în parte cred că vom fi în măsură ca de săptămâna viitoare, probabil din a doua parte a săptămânii, să putem începe vaccinarea
personalului din învăţământ cu prioritate”, a declarat Gheorghiță.
Cum vor fi întocmite listele
Gheorghiţă spune că datele celor care vor dori să se vaccineze vor fi centralizate de către unităţile de învăţământ.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Tot mai multe şcoli închise din cauza COVID-19
În fiecare judeţ vor fi câte 2 locaţii de vaccinare, în general în Casa Corpului Didactic şi în spaţii ale universităţilor. În Bucureşti vor fi 22 de centre de vaccinare, arondate Romexpo.
”Noi ne dorim ca într-o săptămână să putem finaliza vaccinarea personalului din învăţământ, vorbim de aproximativ 60.000 de persoane, în afara celor care sunt deja programate şi a celor care sunt deja vaccinate”, a mai declarat Gheorghiţă.
Citeste si: VIDEO- Vaccinare cu reacții adverse. Medicii ne explică fiecare caz
Angajaţii vor fi vaccinaţi cu Pfizer sau AstraZeneca, în funcţie de vârstă.