Iată cum va fi vremea azi, 27 februarie 2021!

Prognoza meteo în principalele e zone din țară

Astăzi, față de ziua anterioară, vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării, semnificativ în vest, centru, nord şi nord-est, precum şi la deal şi la munte, unde valorile termice se vor situa în jurul celor normale. În restul teritoriului vremea se va menţine cu mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru sfârşitul lunii februarie.

Cerul va avea înnorari accentuate şi în general persistente în jumătatea nordică a ţării, iar seara şi noaptea şi în restul teritoriului. Local şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ.

Temperaturile maxime vor fi între 4 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa între -4 şi 4 grade.

Reamintim că iarna va reveni, pentru o perioadă scurtă. De la 1 martie, revin ninsorile, conform ANM.

„Acest sfârșit de săptămână va aduce vreme în răcire în cea mai mare parte a țării. La munte, la peste 1.500 de metri va ninge, iar vântul va sufla cu până la 90 de km pe oră.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Iarna revine pentru puțină vreme și chiar și pentru prima zi de martie. Sunt diferențe mari de temperatură într-un timp foarte scurt. Tot sezonul de iarnă a fost caracterizat de aceste alternanțe de vreme foarte călduroasă urmată de intervale cu valori coborâte față de cele specifice perioadei.

De marți intrăm în încălzire treptată, când vom avea maxime de 11- 12 grade.

Miercuri, valorile vor crește spre 15- 17 grade Celsius spre finele săptămânii viitoare în cea mai mare parte a țării", a explicat Elena Mateescu.

Vremea în București

În Capitală, vremea se va răci faţă de intervalul anterior, însă va fi în continuare caracterizată de valori cu mult mai mari decât cele climatologic specifice perioadei. Cerul, mai mult senin pe parcursul zilei, se va înnora treptat din orele serii când vor fi perioade în care se vor semnala averse şi posibil descărcări electrice. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade.

Prognoza meteo, azi 27 februarie 2021. Vremea se răcește în majoritatea zonelor din țară
Prognoza meteo, azi 27 februarie 2021. Vremea se răcește în majoritatea zonelor din țară

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Programarea pentru vaccinarea cu serul anti-COVID Pfizer, reluată astăzi

Vremea la munte

La munte, vremea se va răci semnificativ faţă de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult noros şi în special în Carpaţii Orientali şi Meridionali se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de lapoviţă şi, mai ales, ninsoare. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a intervalului, iar la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, rafalele vor depaşi 80...90

km/h.

Vremea pe litoral

La malul Mării Negre, cerul va fi parțial înnorat în timpul zilei. Temperatura maximă va fi de 8 grade Celsius, iar cea minimă de 3 grade Celsius.

Citeste si: Planurile urbanistice zonale au fost suspendate pentru o perioadă de un an de zile în București


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si