Aceste cazuri grave se numără printre cele 112.490 de condamnări penale care nu au fost transmise în capitale din UE, pe o perioadă de opt ani, din cauza unei erori informatice catastrofale.

Cine face parte din acest scandal

Scandalul implică în mare măsură cetățeni care sunt deportați foarte rar chiar și după condamnări lungi la închisoare, lăsând statele membre ale UE neinformate cu privire la persoane condamnate pentru infracțiuni în Marea Britanie care între timp ar fi putut intra în țara lor.

Dezvăluirea este extrem de sensibilă într-un moment în care forțele de poliție din Marea Britanie se bazează pe bunăvoință pentru o cooperare continuă în vederea schimbului de informații, după pierderea accesului la bazele de date UE odată cu Brexitul.

Citeste si: Filmul evenimentelor în cazul crimei de la Onești. Detalii halucinante

Problema a fost descoperită în urmă cu cel puțin șase ani, iar un birou provizoriu de actualizare a informațiilor a fost înființat la acea dată.

Au lipsit notificări cu privire la 191 de persoane

Potrivit The Guardian, au lipsit notificări cu privire la 191 de persoane care au fost condamnate fie pentru crime grave sau premedidate, violuri, pedofilie, fie pentru ucidere din culpă. Totodată, statele membre ale UE au fost informate cu privire la această problemă abia în toamna anului trecut, după ce aceeași sursă a făcut o primă dezvăluire în acest sens.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile prezidențiale- antena3.ro

Citeste si: REZULTATE EXIT-POLL-URI la alegerile prezidențiale 2024- primul tur. Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, în turul doi- wowbiz.ro

Mare Britanie

Modificări tardive cu privire la 81.706 dosare

Din totalul de 112.490 de condamnări din instanțele din Regatul Unit care nu au fost transmise statelor membre ale UE, documentele arată că până la 15 februarie s-au făcut notificări tardive cu privire la 81.706 dosare, între care 19.565 către Polonia, 17.996 către Irlanda și 12.466 către România. Biroul de cazier judiciar din Marea Britanie a declarat că în ultimele două săptămâni au fost făcute alte 7.100 de notificări.

Problema îi vizează în principal pe cetățenii din UE care nu o amprentă digitală din evidență. Dar o serie de alte erori din sistem au dus la netransmiterea notificării. Polonia nu a fost informată despre condamnările a 15 dintre cetățenii săi, deoarece aceștia au fost în mod eronat repartizați de sistemul computerizat al poliției ca fiind din Insulele Pitcairn.

Oficialii au remarcat în 2015 că sistemul era predispus la erori, mai mulți infractori condamnați fiind înregistrați cu domiciliul într-un mic atol din Oceanul Pacific, cunoscut sub numele de Insula Wake, când în realitate locuiau în Wakefield, West Yorkshire.

Citeste si: Elena Udrea, după condamnarea la 8 ani de închisoare: O blestem pe judecătoare

Din ce cauză s-au produs aceste erori

Problema a fost cauzată de sistemul computerizat al poliției naționale, o bază de date utilizată de organizațiile de aplicare a legii din Marea Britanie, administrată de Ministerul de Interne, care generează informări zilnice cu privire la cele mai recente actualizări.

Citeste si: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?- kfetele.ro

Citeste si: Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era carat pe brațe în holul hotelului- radioimpuls.ro

Citeste si: Rezultate parțiale. Se numără ultimele voturi. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a trecut pe locul 2- antena3.ro

Sophie in 't Veld, europarlamentar olandez care face parte din comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European, a declarat: „Va veni ziua în care unul dintre acești oameni va comite o crimă foarte gravă și atunci toată lumea va spune: de ce nu am știut despre asta?”.

In ‘t Veld a spus că scandalul a ridicat întrebări despre modul în care Marea Britanie va respecta sau nu aranjamentele de securitate și schimb de date convenite în acordul Brexit.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si