”Ne găsim într-o situaţie limită”, afirmă Rafila, referindu-se, însă, şi la judeţele unde se fac foarte puţine teste. ”Am putea să avem o radiografie mai apropiată de adevăr”, susţine medicul, dacă Direcţiile de Sănătate Publică își fac treaba.

”În ceea ce priveşte testarea, dacă Direcţiile de Sănătate Publică care nu reuşesc să testeze decât un număr mic de persoane şi-ar face treaba şi, în mod evident, n-am mai ajunge la doar zeci de cazuri pe zi testate în unele judeţe, atunci am putea să avem şi o radiografie mai

apropiată de adevăr, pe de o parte, şi pe de altă parte şi o identificare activă a focarelor, şi eventual măsuri de sănătate publică sau non-farmacologice care să limiteze extinderea bolii. Noi nu putem să luptăm cu extinderea bolii dacă nu ştim cazurile, iar accesibilitatea la testare este importantă.” a zis Rafila.

Citeste si: Medicul Alexandru Rafila: Ce persoane pot face vaccinul AstraZeneca

Ce a declarat Alexandru Rafila

Alexandru Rafila a continuat: „Am auzit o propunere – sigur, ea poate fi aplicată, să se testeze la farmacii. E foarte bine, dar cred că şi cabinetele medicilor de familie ar putea să constituie un loc unde oamenii să se testeze. Ei se testează acasă pentru că n-au unde să se testeze, să fim serioşi, nu merge nimeni Unitatea de Primiri Urgenţe, la un spital, dacă are o simptomatologie, să spunem, discretă şi atunci lucrurile scapă de sub control”.

Citeste si: Medicul Alexandru Rafila: Cine sunt românii care NU ar trebui să se vaccineze

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

rafila situație limită în România
Declarații făcute de Alexandru Rafila.[Sursa foto: google]

Acesta a pecizat că oamenii care se testează acasă nu trebuie blamaţi, pentru că nu li s-au oferit alternative.

”Dacă nu le dai oamenilor soluţii, e foarte uşor să îi învinovăţeşti”, a afirmat Rafila.

Citeste si: Alexandru Rafila, avertisment fără precedent: "Este foarte grav!"

El consideră că suntem ”într-o situaţie limită”.

”Evident, ne găsim într-o situaţie limită. Gândiţi-vă la o evoluţie cu o creştere de 20% a mediei în fiecare săptămână, media zilnică mă refer, am avut 4.000, 5.000, 6.000 de cazuri acum şi probabil dacă va mai creşte aşa câteva săptămâni, evident că va fi depăşită capacitatea de îngrijire în Terapie Intensivă. Eu vă spun în Bucureşti care e situaţia şi e la limită: avem mulţi pacienţi care ar trebui să fie la ATI la Balş şi nu au unde să meargă”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

Citeste si: Alexandru Rafila, despre vaccinul AstraZeneca: "E un vaccin bun si sigur..."


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si