VIDEO - Un bărbat a vrut să se arunce de la balcon cu băiatul în brațe
Un plan monstruos a pus la cale un bărbat, tată al unui băiat de numai 4 ani, din momentul în care partenera lui de viaţă l-a anunţat că îl părăseşte.
Alarma a fost dată astăzi, în jurul orei 11.00 de către un vecin, care l-a văzut pe bărbat în timp ce amenința dintr-un balcon, de la etajul 9 al blocului în care locuieşte. Individul amenința că își pune capăt zilelor, împreună cu băiețelul de 4 ani, pe care îl are cu fosta parteneră de viaţă.
„Era soțul și era un domn la etajul 9.
Bărbatul şi-a ieşit din minți în momentul în care a primit vestea că va fi părăsit și că femeia a obținut chiar și un ordin de protecție împotriva lui. Nu a stat pe gânduri și a mers direct la părinții femeii, intr-o comună din Teleorman, acolo unde era copilul.
„A venit ca să îl vadă, avea două luni de când nu mai venise să îl vadă și a zis că vine să îl mai plimbe cu mașina.
Pe la 8 seara l-am sunat, nu mai aduci mă băiatul? Nu. Când se impacă fata cu mine”, povestește bunicul copilului.
Înainte de incident, bărbatul l-a dus pe copil la biserică- unde au făcut mai multe poze împreună. A postat imaginile pe facebook şi a plecat hotărât spre casă.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
„După ce l-a luat pe micuț bărbatul a venit la blocul unde locuia alături de iubita lui. Nu a mers în apartamentul său, ci a urcat la etajul 9 al blocului și a iesit pe balconul unde se află ghena. Acolo a amenințat că va comite teribilul gest”, relatează reporterul Kanal D.
„A făcut 4 ani şi jumătate cu băiatul acesta! Au ajuns ca să nu mai fie impreuna... Și el de ce a recurs la acest gest extrem? Că nu voia! A zis că vrea să se impace”, spune bunicul.
Zeci de polițiști, jandarmi și pompieri au intervenit pregătiți de cel mai negru scenariu. În sprijin au fost chemate și echipajele de negociatori care au făcut tot posibilul să îl convingă pe bărbat să nu facă gestul extrem, căruia i-ar fi căzut victimă si propriul copil.
„La interventie au fost negociatori sias, dar si negociatori de la Capitala, șase de la ambele structuri”, informează purtătorul de cuvânt al Polției Capitalei.
Individul nu voia nici in ruptul capului să renunțe la gestul cumplit până când nu avea confirmare din partea fostei iubite că se vor împăca.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În cele din urmă bărbatul a fost induplecat de negociatori și a coborât. A fost imediat luat și dus la secția de poliție pentru audieri, iar mama împreună cu copilul au fost preluați in siguranță.
Bărbatul este acum în custodia poliției și cel mai probabil va fi expertizat psihiatric.