Unul dintre cei doi poliţişti piteşteni, arestaţi preventiv în cazul bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de pe o terasă, s-a pensionat, iar în cazul celuilalt au fost suspendate raporturile de serviciu, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Citeste si: Cazul inginerului din Pitești ucis de intervenția brutală a poliției. Cei doi polițiști au fost arestați preventiv
„În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea 360 din 2002, privind Statutul poliţistului, pentru unul dintre cei doi agenţi de poliţie s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu, pe perioada măsurii arestării preventive. În conformitate cu prevederile art. 69 din Legea 360 din 2002, privind Statutul poliţistului, cel de-al doilea agent de poliţie a încetat raporturile de serviciu, cu drept la pensie, începând cu data de 19 aprilie”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Argeş.
Cei doi polițiști, în arest preventiv
Potrivit Jurnalul de Arges, în cazul agentului căruia i-au fost suspendate raporturile de serviciu se va proceda ulterior conform prevederilor legale, în funcţie de măsurile procesuale penale care vor fi dispuse.
Tribunalul Argeş a dispus, luni, arestarea preventivă a celor doi agenţi de poliţie din Piteşti reţinuţi pentru purtare abuzivă şi lovituri cauzatoare de moarte în cazul bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de pe o terasă.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Hotărârea Tribunalului Argeş privind arestarea preventivă este executorie, dar nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Piteşti.
Citeste si: Elena, o româncă de 32 de ani, a fost ucisă în Italia. Descoperirea șoc a polițiștilor
Cine este bărbatul care a murit la Pitești imobilizat de polițiști
Bărbatul care a fost ucis de intervenția brutală a polițiștilor avea 63 de ani.
La momentul intervenției, avea o alcoolemie de peste 2 la mie și ținea o sticlă în mână, fără a fii violent. Vecinii spun că Zaharia Barbu era un om liniștit pe care boala soţiei îl afectase foarte mult în ultimele luni.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Zaharia Barbu lucrase timp de mulţi ani ca inginer la Arpechim şi se pensionase înainte de 2010.
Bărbatul locuia cu soţia sa într-un apartament modest din cartierul Prundu.
„Era un om liniştit şi cu bun simţ. În ultimele luni era afectat de boala de care suferă soţia, din câte ştiu ar fi vorba de unele probleme psihice. Şi de aceea cred că începuse să bea mai des… Domnul Barbu era mereu foarte amabil. Mai mergea să bea la terasa aia de la autogară, ca să uite de necazuri… Însă nu era un om violent, dimpotrivă", a declarat unul dintre vecinii lui Zaharia Barbu.