Polițistul american a fost găsit vinovat de moartea lui George Floyd. El își va primi sentința pe 16 iunie 2021. Derek Chauvin riscă în jur de 12 ani și jumătate de închisoare, conform unui document făcut public de justiția din statul Minnesota. Pedeapsa fostului polițist poate să fie majorată dacă magistratul concluzionează că există circumstanţe agravante.

Citeste si: Autopsie oficială- George Floyd, testat pozitiv pentru Covid-19

Sentința va fi pronunțată pe 16 iunie, la orele 13.30, (18.30 GMT), la tribunalul din Minneapolis, potrivit unui document postat de autoritatea judiciară.

De ce este judecat Derek Chauvin

Fostul polițist, în vârstă de 45 de ani, este judecată pentru că l-a omorât pe afro-americanul George Floyd. El l-a apăsat pe acesta cu genunchiul pe gât, timp de zece minute. Incidentul a avut loc în mai 2020 la Minneapolis.

Citeste si: Papa Francisc se roagă pentru „George Floyd şi pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa din cauza rasismului”

Chauvin ar putea să primească o sentință de 40 de ani de închisoare maximum și 12 ani și jumătate minimum.

„S-a făcut dreptate, astăzi, pentru familia lui George Floyd și pentru comunitatea de aici, din Minneapolis. Este dreptate câștigată cu durere.

Verdictul de astăzi are implicații importante nu doar pentru acest oraș, ci și pentru țară și pentru lume.

Dreptatea pentru oamenii de culoare din SUA înseamnă dreptate pentru toată America. Acest caz reprezintă un punct de cotitură pentru responsabilizarea poliției și trimite un mesaj clar care sper să fie auzit în fiecare oraș și fiecare stat”, a spus avocatul familiei Floyd.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

De atunci, decesul lui George Floyd a devenit un simbol al brutalităţii poliţiei împotriva minorităţilor în Statele Unite. Scenele cumplite au fost filmate de către o femeie care trecea prin zonă. Filmarea a apărut, apoi, pe rețelele de socializare. Astfel, zeci de oameni au ieșit la manifestaţii de furie şi apeluri la o reformă în profunzime a poliţiei americane, acuzată în mod regulat de rasism.

derek chauvin pedeapsa
Manifestații după moartea lui George Floyd.[Sursa foto: GettyImages]

Citeste si: Autopsie oficială- George Floyd, testat pozitiv pentru Covid-19

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a anunţat deschiderea unei anchete privind poliţia din Minneapolis pentru a stabili dacă „urmează un model sau practici de menţinere a ordinii neconstituţionale sau ilegale".

Juraţii Tribunalului din comitatul Hennepin au stabilit că fostul agent de poliţie Derek Chauvin este vinovat de omor neintenţionat de gradul doi, omor de gradul trei şi omor prin imprudenţă de gradul doi, informează CNN.

Sentinţa maximă pentru omor neintenţionat de gradul doi este de cel mult 40 de ani, cea pentru omor de gradul trei este de cel mult 25 de ani, iar pedeapsa pentru omor prin imprudenţă de gradul doi este de zece ani de închisoare şi/sau amendă penală de 20.000

de dolari.

Ancheta acestui caz va stabili dacă oamenii legii recurg sistematic la forţa excesivă, inclusiv în cursul manifestaţiilor legale.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: George Floyd era infectat cu coronavirus! Rezultatul autopsiei in cazul cetateanului american ucis a venit

S-au raportat zeci de abuzuri ale poliţiei în timpul celor trei săptămâni ale procesului, sporind şi mai mult tensiunea în acest oraş din nordul Statelor Unite.

La 11 aprilie, Daunte Wright, un afro-american de 20 de ani, a fost ucis de o poliţistă albă în cursul unui banal control rutier la periferia oraşului Minneapolis. Decesul acestuia a dus la manifestaţii marcate de violenţe timp de mai multe zile.

Cu doar puțin timp înainte de anunțarea verdictului, o adolescentă de culoare, de 16 ani, a fost împuşcată de un poliţist la Columbus, în statul Ohio. Conform imaginilor înregistrate de camera video purtată de agent, ea părea să atace o altă fată cu un cuţit.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si