VIDEO-Vaccinare maraton în Capitală. Imunizare în masă în două locații
Maratonul vaccinării din Capitală va dura trei zile și trei nopți. 50 de cabinete pentru imunizare au fost amplasate în două locații.
Timp de 3 zile și 3 nopți, cei care vor să se vaccineze, o pot face fără programare prealabilă. 50 de cabinete de imunizare au fost amplasate în Capitală, la Sala Palatului şi la Biblioteca Națională, unde se folosesc numai doze Pfizer.
Încă din primele ore, doritorii nu au întârziat să apară! Zeci de oameni erau aşezaţi la coadă în faţa sălii palatului în aşteptarea serului care să le ofere o revenire la normalitate.
„Aici am văzut că liber, că e mare, că e fără programare și am zis hai să venim și noi”, spun oamenii.
Ca să mai câştige timp, unii şi-au luat chestionarele şi le-au completat sub umbra unui copac, în linişte.
Alţii îşi aşteptau rândul pe iarbă, sub un soare care a urcat termometrele la peste 25 de grade.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Aglomeraţia din faţa intrării a adus nemulţumiri printre oameni.
Dar dorinţa de a sta din nou laolaltă cu familia e mare.
Autorităţile speră că vor veni şi mai mulţi pe parcursul celor 3 zile.
„Ne așteptăm să vină bucureștenii, și nu numai bucureștenii, trebuie spus că poate să vină aici orice fel de persoană care are carte de idemtitate sau buletin din acela vechi ca persoanele mai în vârstă, care este în acest moment clinic sănătoasă, adică nu are o boală cu febră”, spune coordonatorul centrului de vaccinare.
Important de menţionat este că vaccinarea continuă şi pe timpul nopţii, dar cei care vin au nevoie de o declaraţie pe proprie răspundere care să invoce motive medicale.
„Şi Primăria Capitalei a venit în sprijinul celor care vor să se imunizeze şi a prelungit programul de funcționare al autobuzelor pe timp de noapte”, spune Valeriu Gheorghiță.
Cei care se vor vaccina în acest weekend vor putea face rapelul peste trei sptămâni.