În locul celebrelor zone amenajate altădată pentru fotografii, anul acesta în curtea sălilor de evenimente am putea găsi zone de triaj: corturi special amenajate pe la care vor trebui să treacă invitații înainte să ocupe locurile la mese pentru a fi verificați dacă au făcut vaccinul sau dacă au trecut prin boală- iar în caz contrar să li se facă un test rapid înainte de petrecere.

„Locul de triaj îl vedem ca pe un lounge în care să cânte un cvartet de cor și timp de 10-15 minute o echipă medicală, în timp ce invitații servesc o cupă de șampanie, să se facă și această testare rapidă, în 10 minute să se treacă prin acel lounge special și să se intre la eveniment”, spun organizatorii de evenimente.

Nunțile și evenimentele ar putea să nu mai fie interzise, dar cu testare

Astfel, testele vor fi efectuate doar de personal calificat, cum ar fi o asistentă medicală, iar accesul va fi permis doar persoanelor cu rezultat negativ. De precizat e că invitații nu vor trebui să scoată bani în plus din buzunar pe lângă cei puși în plic pentru darul de nuntă.

„Noi în mod particular ca organizatori vom suporta în totalitate aceste costuri de testare a invitaților la intrare.

Dar ne așteptăm ca până la vară să fie mai multe modalități.

Cine nu vrea să fie testat la intrare să se poată opri la farmacie, să-și facă un test și cu hârtia respectivă să vină la intrare.

Estimăm că aceste costuri de testare vorfi între 5-10 euro cu personal specializat de persoană”, spun organizatorii de evenimente.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Deși inițial s a vorbit despre un număr de maximum 8 persoane la masa cu distanță de 1 metru, in cazul in care la nunta vor veni doar cei vaccinați sau cu dovada unui test negativ se ia in calcul eliminarea oricăror restricții de acest fel. In plus și masca ar putea fi obligatorie doar in momentul in care nuntașii tranzitează salonul la interior

La evenimente ar putea participa, așadar, un număr nelimitat de persoane, dacă toate sunt vaccinate și testate. Dacă nu va fi așa, însă, organizatorii iau în calcul și un alt scenariu.

„Probabil se va merge pe 70 la sută din capacitatea salonului. Din experința noastră, având o capcitate de peste 1200 de persoane, probabil vom putea ține și un eveniment cu 400-500 de persoane”, spun organizatorii de evenimente.

Nunți interzise, românii fug peste granițe să-și unească destinele

Însă, nu toți nuntașii par entuziasmați de idee, așa că unii aleg să petreacă acest eveniment special în străinătate, acolo unde nu există astfel de restricții.

„Chiar dacă e pandemie, restricțiile se respectă și în Grecia. Scaunele sunt cu distanțare, mesele la fel, oamenii vin și pleacă cu măști, dar pe de altă parte sunt testați!

Avem și un eveniment de sărbătorit. O nuntă. Și cum în țară carantina nu ne permite să mai aem un evneiment foarte mare, ca un fel de petrecere o să plecăm în Rep. Dominicană, în Puntacana, doar noi și viitorii miri”, spun oamenii.

O decizie finală ar putea fi luată în urma întâlnirii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, ce va avea loc săptâmâna viitoare. Peste 250.000 de nunţi sunt programate anul acesta.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Momentul tragic în care o tânără influenceriță de 24 de ani și-a pierdut viața sub privirile îngrozite ale prietenei sale- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

 

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si