Evenimente private 2021: Câte persoane pot participa la nunţi şi botezuri după 1 iunie
Klaus Iohannis a anunțat, joi, noi măsuri de relaxare a restricțiilor. Astfel, printre acestea se numără și noi reguli pentru organizarea evenimentelor private. Începând cu data de 1 iunie se vor putea organiza nunți, botezuri și mese festive, la care vor putea participa un număr mai mare de persoane.
Ce noi reguli vor fi impuse de la 1 iunie pentru evenimentele private?
„Avem nunți, botezuri, mese festive se vor putea organiza, începând cu 1 iunie, unde pot participa în exterior, începând cu 1 iunie, maximum 70 de persoane.
În interior- maximum 50 de persoane de la 1 iunie. De la 1 iulie numărul crește, de la 1 august numărul crește. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la resticționarea numărului de participanți”, a declarat, joi, președintele Klaus Iohannis.
Însă, șeful statului precizează că aceste reguli se pot anula:"Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți", a menționat președintele Iohannis.
„Mai concret dacă pe 15 iulie cineva vrea să organizeze o nuntă și garantează că toți participanții sunt vaccinați nu se mai aplică restricționarea la un număr de 70 de persoane”, a afirmat Klaus Iohannis.
Șeful statului a subliniat faptul că relaxările pot deppinde de doi factori importanți, și anume evoluția pandemiei de COVID-19 și numărul de persoane vaccinate anti-COVID.
"Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și să ne vaccinăm", a precizat președintele.
„Avem baruri, cafenele, cluburi, discoteci şi aşa mai departe, care în continuare până la 1 iunie rămân închise. De la 1 iunie propunerea era să se deschidă cu o capacitate la jumătate, cam aşa, doar pentru persoane vaccinate.
Maximum 50% din capacitate. Vom vedea. Noi vorbim de vaccinaţi", a mai adăugat Florin Cîţu la un post Tv.