Scandalul declanșat de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, cu privire la numărul real de decese asociate COVID în România nu s-a stins nici până acum. Noul ministru a prezentat săptămâna trecută raportul referitor la decesele din pandemie și a anunțat că sunt diferențe de până la 500 de decese COVID pe spital raportate între cele două platforme. De asemenea, cifrele referitoare la numărul morților COVID de anul trecut diferă foarte mult în funcție de sursa de raportare. 

Premierul Florin Cîţu a insistat ca raportul deceselor din cauza COVID-19 să fie clarificat și i-a cerut ministrului Sănătății să-l facă public raportul pentru a nu mai exista dubii în acest caz. La scurt timp după aceasta, raportul complet a apărut pe site-ul Ministerului Sănătății.

Citeste si: Veste bună: Noi vaccinuri Pfizer BioNTech ajung luni în România

Decesele persoanelor cu COVID-19 raportate în platforma alerte.ms.ro sunt cu 13% mai numeroase decât cele din evidenţele Institutului Naţional de Statistică, relevă raportul comisiei. Potrivit acestuia, dubla raportare, pe principii diferite, atrage după sine "confuzii, implică eforturi adiţionale" de validare a datelor şi "consum de resurse".

Șeful PSD: "Românii au dreptul să știe adevărul"

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat miercurea trecută că   ministrul Sănătății se va prezenta luni, 17 mai, în Parlament  ca să prezinte raportul preliminar privind decesele de COVID-19.

" Românii au dreptul să știe adevărul. Familiile care și-au îngropat apropiații, bolnavii cronici lipsiți de tratamente sau intervenții medicale de specialitate, toți cei care au suferit ca urmare a deciziilor luate de autorități trebuie să știe adevărul! Tot adevărul!", a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de  Facebook

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Liderul PSD este nemulțumit de faptul că majoritatea din Parlament  a respins înființarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind pandemia, dar măcar aflarea adevărului despre numărul real de decese cauzate de pandemie se poate face, potrivit PSD. "Au datoria morală să ofere răspunsuri, iar vinovații trebuie să plătească!", a mai precizat Ciolacu.

Citeste si: Câte persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore?

Premierul Florin Cîțu: Diferențe pot să existe în toate țările UE

Premierul a menționat că aceste diferenţe cu privire la raportarea deceselor pot exista în toate ţările UE, și nu doar în România. Acesta a mai adăugat că totul poate fi îmbunătățit, însă pentru acest lucru informațiile trebuie să fie destul de clar.

"Ce a spus şi doamna ministru- sunt mai multe baze de date. Eu m-am uitat întâi în INS şi pe urmă în platforma Corona Forms, ceea ce folosim noi Corona Forms este o compatibilitate de 96%. Cam aşa arată lucrurile, dar aşa cum a spus doamna ministru vom mai cere detalii în perioada următoare şi vom vedea dacă trebuie să îmbunătăţim.


Până la urmă şi modul de calcul sau formulele de calcul, ştiţi foarte bine că a fost o idee să ai focare scoase, le-am introdus. Totul poate fi îmbunătăţit, dacă se poate îmbunătăţi, dar ca să îmbunătăţeşti o raportare statistică trebuie să ai toate informaţiile foarte clare", a declarat premierul Florin Cîțu.

Prim-ministru a mai subliniat faptul că astfel de diferenţe în raprotul deceselor pot fi în toate statele UE, nu doar în România, adăugând că platformele utilizate sau modelele de raportare sunt diferite.

Citeste si: Câte persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore?

Ministrul Sănătății: Să nu politizăm pandemia de coronavirus 

Joia trecută, ministrul Sănătăţii a anunţat că va prezenta în Parlament raportul Comisiei privind diferenţele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, menţionând că este "un act de transparenţă şi de responsabilitate".

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

"Cred că această solicitare a Parlamentului este bine-venită, este un act de transparenţă şi de responsabilitate acela de a prezenta datele, pe care vi le-am furnizat şi dumneavoastră, în faţa celor aleşi. Voi merge", a precizat ministrul.

Ioana Mihăilă a adăugat că tot un act de responsabilitate este şi acela ca parlamentarii să "nu politizeze" niciun aspect al evoluţiei pandemiei de COVID-19.

"Dar, de asemenea, este un act de responsabilitate a celor aleşi să nu politizeze niciun aspect al evoluţiei pandemiei", a susţinut ministrul Sănătăţii.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si