Încă 24 de centre de vaccinare împotriva COVID-19 vor fi deschise în 20 de județe din țară
”Primele 24 de centre în care se foloseşte vaccinul dezvoltat de Johnson&Johnson (Janssen) vor fi disponibile în 20 de judeţe.
Acesta este doar începutul! În perioada următoare vor fi deschise şi alte centre pentru acest vaccin, în plus faţă de cabinetele medicilor de familie. Împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale căutăm cele mai bune soluţii, astfel încât vaccinul anti-covid să ajungă în toate localităţile din ţară. Nu uita! Acest ser (Johnson&Johnson) poate fi găsit şi în cabinetul medicului tău de familie. Prima dată vorbeşte cu el”, a scris, pe Facebook, Andrei Baciu.
”Alte 20 de centre pentru vaccinul Johnson&Johnson vor fi deschise în mai multe spitale din toată ţara. Pacienţii internaţi pot opta pentru imunizarea cu acest ser, fără programare sau alte documente”, a mai adăugat Andrei Baciu.