Intervenţia pompierilor români este în cea de-a şasea zi şi se desfășoara ca până acum. Pompierii români sunt apreciați de localnicii care îi văd ca pe niște eroi.

Răsplătiți cu apă și porumb fiert

După ore petrecute în căldură, încercând să stingă incendiile, un copil i-a vizitat  cu plăcinte și porumb fiert.

”Ne-au mişcat gesturile localnicilor… Am mers în Grecia să ajutăm, însă am primit mult mai mult! Nu ne aşteptam la aşa o mare recunoştinţă.

Ne bucură sufletul să vedem cum ne privesc, cum ne dau «Bună ziua» şi ne zic «Mulţumesc» Toţi cei care ne-au ieşit în cale s-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor”, arată, vineri, IGSu, într-o postare pe Facebook. 

Citeste si: VIDEO- Ei sunt eroii care fac cinste României. Cei șase pompieri români luptă cu flăcările din Grecia

Impresionați de gestul unui copil

”A venit cu plăcinte şi porumb fiert, drept mulţumire pentru că îi protejau satul. În aceste ultime zile a fost depus un efort considerabil din partea pompierilor pentru limitarea propagării incendiilor, însă au avut parte şi de momente cu o mare încărcătură emoţională, care le-a dat putere şi i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare. Mulţumim, Grecia”, este o altă postare.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În această dimineață, pompierii au fost direcționați către localitățile Metochi şi Kalyvia, intervenţia asigurându-se cu 6 maşini de stingere, 2 cisterne şi 1 dronă. 

”Pe timpul operaţiunilor din teren sunt urmăriţi, în mod permanent, parametri (condiţiile meteorologice) care pot influenţa propagarea arderii. Pentru ziua de astăzi, temperaturile se menţin mai scăzute (maxima de 31 grade C), iar viteza şi direcţia vântului au valori similare zilelor trecute. Reamintim faptul că autorităţile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceştia fiind responsabili de configurarea planului de intervenţie, gruparea numerică a forţelor şi efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acţiona în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetaţie”, a transmis IGSU.

Citeste si: CNSU trimite către Macedonia de Nord, noi forțe pentru a ajuta la stingerea incendiilor de pădure


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si