Premierul Florin Cîţu a afirmat că proiectul legat de programul Anghel Saligny va trece şi nu au fost discuţii în şedinţa Executivului în care Dan Barna să fi ameninţat cu ieşirea USR PLUS de la guvernare.

Liderii USR PLUS acuză PNL şi în special pe premierul Florin Cîţu de încălcarea protocolului de funcţionare a coaliţiei, care prevede că agenda guvernului şi procesul de prioritizare al actelor normative vor fi decise de prim-ministru împreună cu vicepremierii, au precizat surse din conducerea USR PLUS pentru News.ro.

UPDATE  „Cel mai simplu ar fi ca toată lumea să respecte procedura .Eu vă spun că ce facem legal. Eu nu mă uit pe avize. Dacă există un dubiu undeva întrebăm Secretariatul General şi Ministerul Dezvoltării. Am întrebat Secretariatul General dacă procedurile de avizare au fost respectate şi au fost. Nu s-a adoptat pentru că aveam un aviz de la Finanţe cu observaţii care este acum procesat. Va veni la ora 19.00”, a afirmat miercuri Florin Cîţu, întrebat dacă proiectul are avizul Ministerului Justiţiei.

Întrebat dacă USR PLUS a ameninţat că iese de la guvernare, premierul a răspuns: „Acum două zile ştiu că au luat o decizie să nu iasă de la guvernare. În şedinţă nu s-a întâmplat acest lucru”.

Citeste si: Ministrul Muncii, anunț important: ”Se estimează o creştere a preţurilor”

Chestionat în continuare daca vicepremierul Dan Barna a vorbit despre ieşirea de la guvernare a USR PLUS, Cîţu a replicat: „Eu nu spun din discuţiile pe care le am cu partenerii mei de coaliţie”.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Eu vă spun că nu a fost acest lucru în şedinţa de Guvern. În şedinţă n-am primit ameninţări de la Dan Barna. E vorba despre un proiect care dezvoltă România şi care a primit observaţiile USR PLUS. Acest proiect va trece. Dacă are toate procedurile legale şi avizele sigur va trece astăzi. Eu nu cred că există vreun ministru care să facă abuz în funcţie şi să nu respecte ceea ce are de făcut. Îi aştept pe colegii mei să facem reforme la Guvern”, a completat prim-ministrul.

UPDATE  - Şedinţa de guvern a fost suspendată,urmând să fie reluată la ora 19.00. Între timp, premierul Florin Cîţu va merge în Parlament la şedinţa grupurilor PNL, unde se va afla şi liderul partidului, Ludovic Orban.

Citeste si: Întâlnire la Palatul Victoria, după creşterea preţurilor la gaze. Florin Cîțu: Se caută soluţii

Şedinţa de Guvern a suspendată şi va fi reluată la ora 19

”Şedinţa de Guvern a ffost ost suspendată şi va fi reluată la ora 19. Menţionăm că decizia de suspendare a fost luată în contextul începerii noii sesiuni parlamentare”, a transmis Executivul.

ŞTIREA INIŢIALĂ  

Premierul Florin Cîţu a pus pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de guvern programul Anghel Saligny, fără avizele de la Ministerul Transporturilor şi Ministerul Justiţiei, conduse de USR PLUS, susţin surse guvernamentale pentru News.ro.

 Vicepremierul Dan Barna şi restul miniştrilor USR PLUS s-au opus ca programul Anghel Saligny, care prevede o alocare de 50 de miliarde de lei pentru primari, să fie adoptat miercuri.

În acest moment, şedinţa de guvern a fost întreruptă, 

În şedinţa de luni a coaliţiei de guvernare s-a stabilit că Programul Anghel Saligny să fie adoptat abia când vor fi prezentate toate detaliile despre proiectele finanţate, susţin sursele citate.

Potrivit legii, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi. Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte prim- ministrul.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că nu există niciun fel de dezbatere legată de PNDL 3, întrucât a fost de acord cu toate propunerile colegilor de coaliţie. ”În afară de discuţii politice, nu există niciun fel de alte dezbateri”, a afirmat premierul, precizând că programul este în circuitul de avizare. 

”Am spus din primul moment că sunt de acord cu toate recomandările celor de la USR PLUS(...) În afară de discuţii politice, nu există niciun fel de alte dezbateri. Din punctul meu de vedere, PNDL 3 este în avizare în acest moment şi când o să fie gata cu avizele o să treacă prin şedinţa de Guvern”, a declarat, luni, premierul, întrebat dacă există posibilitatea ajungerii la un acord în coaliţie referitor la PNDL 3.

În urmă cu o săptămână, vicepremierul Dan Barna afirmă că formaţiunea politică pe care o reprezintă nu se opune dezvoltării României, însă susţine că cei de la USR PLUS vor fi "foarte fermi" în a crea un mecanism prin care să se asigure că un plan naţional de investiţii va genera dezvoltarea comunităţilor locale, nu doar să "alimenteze diverse firme de casă".

Citeste si: Coaliția de guvernare se clatină din temelii, din cauza programului „Anghel Saligny”. USR PLUS amenință cu moțiunea de cenzură

"Discuţiile, la momentul de faţă, ţin de cum arată acest program, pentru că ştiţi, de exemplu, că nu există o evaluare coerentă a PNDL 1 şi PNDL 2? Ce vreau să spun: acele programe – şi media a prezentat în mod repetat terenuri de sport în pantă, drumuri asfaltate pe tarlale printre loturile oamenilor, asfalt turnat direct pe pământ, care a rezistat până la prima iarnă, după care a plecat odată cu praful- deci ideea că am putea să continuăm un program în care fondurile să fie risipite, ca să nu spun furate, pentru că sunt multe dintre situaţiile acestea, ajunse direct la DNA, este un lucru pe care nu-l vom susţine niciodată.

Pentru că un astfel de program de investiţii care trebuie să aducă bunăstare la nivel local în comunităţile din România trebuie să aibă nişte principii foarte clare, o monitorizare foarte clară, priorităţi predefinite, o cofinanţare, de exemplu, de la nivelul autorităţilor locale astfel încât primarii să nu mai fie încurajaţi să finanţeze cămine culturale în sate unde nu mai sunt tineri sau terenuri de sport sau parcuri în marginea lanului de porumb unde evident că nu merge nimeni se joace", a afirmat Dan Barna.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si