Bătuți de talibani până când nu s-au mai putut ridica în picioare
Jurnaliștii afgani au fost torturați de talibani până la leșin.
Doi jurnalişti afgani, Taqi şi Nematullah, care acopereau o manifestaţie la Kabul, au fost bătuţi de către talibani, care atacă tot mai mult presa, până când nu au mai putut să se ridice în picioare.
Jurnaliştii unuia dintre principalele cotidiene afgane, Taqi Daryabi, un fotograf în vârstă de 22 de ani, şi Nematullah Naqdi, un cameraman în vârstă de 28 de ani, s-au dus dimineaţa să urmărească o manifestaţie în faţa unui
Însă nu se gândeau că vor ajunge în această situație. Cum a început să filmeze, talibanii s-au năpustit asupra lor. Nematullah a declarat: ”Mi-au spus că filmatul era strict interzis. Îi arestau pe toţi cei care filmau şi le luau telefoanele”.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Revolta femeilor din Afganistan
”Mi-au legat mâinile la spate, m-au pus jos şi m-au bătut cu bastoane, cabluri, furtunuri, cu tot ceea ce au găst.
Strigam, le spuneam într-una că sunt jurnalist. Dar lor nu le păsa. M-au lovit cu piciorul în cap, m-au bătut pe spate. A durat 10-15 minute. Am crezut că aveau să mă omoare”, a povestit Nematullah.După aproximativ patru ore, la începutul după-amiezii, talibanii îi eliberează, le dau telefoanele înapoi şi îi aruncă afară, într-un ultim potop de insulte.
Câteva zeci de jurnalişti au fost bătuţi, în ultimele zile, arestaţi sau împiedicaţi să acopere manifestaţii.
Este vorba mai ales de afgani, pe care talibanii îi hărţuiesc sau bat mai mult decât pe jurnaliştii străini, potrivit mai multor mărturii.Citeste si: Americanii au lăsat Afganistanul talibanilor