„Persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti- COVID se pot imuniza cu cea de-a treia doză începând de marţi(...) la centrele de la Romexpo. Sunt aşteptate pentru vaccinare persoanele cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice indiferent de vârstă, personalul medical, personalul din asistenţă socială şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare.

Cea de-a treia doză de vaccin poate fi administrată la liber, fără o programare prealabilă”, au anunțat reprezentanții Primăriei Sectorului 1.

Citeste si: Șeful Pfizer a declarat că lumea ar putea reveni la normal într-un an

Cum va decurge vaccinarea cu a treia doză

Potrivit sursei citate, vaccinarea cu cea de-a treia doză se va face pe baza de ARN mesager. Persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi a treia doză cu vaccin Pfizer sau Moderna. Vaccinarea cu Johnson&Johnson a început în România pe 4 mai, iar pentru acest tip de vaccin nu este necesară doza de rapel.

Citeste si: Carantină de noapte în jurul Capitalei. Sunt 9 localități din Ilfov cu rata de infectare peste 6 la mie

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

În același timp, continuă administrarea celei de-a treia doze de vaccin pentru persoanele care doresc să se vaccineze cu prima doză
Centrele de vaccinare de la ORomexpo sunt deshise zilnic, de luni până duminică, între orele 08:00 și 20:00.

Citeste si: Noapte de coșmar la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Ambulanțele au stat ore întregi la coadă în curtea spitalului

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si