Scene violente de față cu primărița
Agresorul ar fi chiar soţul primăriţei Livia Bârlău, care ar fi lovit victima cu un cleşte de tăiat fier, incidentul petrecându-se de faţă cu primăriţa, informează presa locală. Scenele violente au avut loc în magazinul deținut de familia primarului, iar imaginile cu loviturile primite de bărbat au fost postate pe rețelele sociale.
Victima, un bărbat de 62 de ani din localitatea Marghita, care locuieşte în comuna Brusturi, a ajuns la spital cu plăgi deschise la cap şi picior.
Citeste si: Tânără de 19 ani, sechestrată la domiciliul unui bărbat din Hunedoara. Cum a reușit să scape de viol
De la ce a pornit "conflictul spontan"
"Din primele informaţii, conflictul a fost spontan", a declarat pentru Bihoreanul Ioana Lascău, ofiţer de presă al Poliţiei Bihor, confirmând informaţiile. Potrivit sursei citate, primii poliţişti ajunşi la locul incidentului au fost cei de la Secţia 7 de Poliție Rurală Tileagd, cei care au şi efectuat cercetarea la fața locului, au prelevat probe și i-au audiat pe martori.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Potrivit surselor ziarului, victima agresiunii lui Petre Bârlău, este un fost procuror, care a susţinut-o pe Livia Bârlău în campania electorală, în schimbul promisiunii acesteia că îl va angaja pe un post în Primăria Brusturi,
promisiune neonorată, astfel încât bărbatul a devenit un critic al primăriţei.
Citeste si: Sfârșit cumplit pentru un tânăr de 19 ani. A murit într-un accident provocat de prietenul său
"Bărbatul bătut a susţinut-o pe Livia Bârlău, care i-a promis să-l angajeze în Primărie, dar nu s-a ţinut de cuvânt după ce a fost aleasă. De atunci, omul a devenit "duşman" al primăriţei", afirmă surse din Brusturi.
Nu a fost depusă plângere penală
"Până în prezent nu a fost depusă plângere penală în cauză, dar polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Aleșd s-au autosesizat și au întocmit dosar penal în cadrul căruia cercetează împrejurările în care s-a produs fapta. În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite se va face încadrarea juridică a faptei și vor fi luate măsuri legale în consecință", a declarat Ioana Lascău.
VIDEO- Imagini de la locul incidentului+ declarația primăriței