Daniel Ţiclea, Prefectul judeţului Buzău, proaspăt învestit în funcţie, a declarat că „moartea ne pândeşte în curtea Spitalului Judeţean”, măsurile privind restricţiile vor fi aplicate cu „fermitate şi determinare”.

Prioritatea sa zero va fi ”lupta împotriva pandemiei”

”Pentru viitor, prioritatea zero va fi lupta cu pandemia, pe două paliere: în afară de restricţii, asigurarea platformelor de vaccinare şi sprijin pentru sistemul medical, pentru că ştim ce e în Spitalul Judeţean şi ce se întâmplă la spitalele suport.Suntem

în război, pe front, cu arma la picior. E nevoie de o consiliere socială, politică şi cu actori economici ca să ne putem apropia de o victorie şi să ne reluăm vieţile.''

Citeste si: Bilanț vaccinare 25 octombrie 2021. Record la vaccinare în prima zi de restricții

Economia nu va fi oprită 

”Vreau să dau şi un mesaj  către mediul economic din Buzău. Toţi agenţii economici, dacă vor veni în întâmpinarea restricţiilor cu bună credinţă, vor avea din partea noastră tot sprijinul pentru ca motorul  economic să funcţioneze. Avem în primul rând în atenţie viaţa oamenilor dar nu vrem să luăm măsuri de oprire a economiei.''

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Un preot care s-a vindecat de coronavirus a chemat un medic la biserică, pentru a-i convinge pe credincioși să meargă la vaccinare

Prefectul Buzăului:  ,,Moartea ne pândeşte în curtea Spitalului. Suntem în război, pe front, cu arma la picior''

Prefectul Buzăului: ,,Moartea ne pândeşte în curtea Spitalului. Suntem în război, pe front, cu arma la picior''

[Sursa foto: News.ro]

Prefectul de Buzău are în plan să se vadă cu reprezentanţii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei

Prefectul de Buzău a mai declarat că are în plan, dar nu depinde doar de el, să se vadă cu reprezentanţii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei pentru a le cere ajutorul în lupta pandemiei.

„Am în intenţie, dar e un draft, şi nu depinde doar de mine, vreau să am o întâlnire, nu neapărat personală, instituţională, indiferent cum o fi, cu conducătorii Bisericii. Vreau să fac acest lucru chiar săptămâna aceasta şi sper să găsesc înţelegere, să transmitem un mesaj comun.''

Citeste si: Imagini cumplite la un spital din România: „Zilnic, 40 – 50 de pacienţi aşteaptă un loc pentru internare, în timp ce toate paturile sunt ocupate cu oameni care luptă pentru viaţă”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si