Aceste vaccinuri anti-COVID de generaţia a doua ar prezenta avantajul că sunt mai uşor de folosit decât injecţiile şi pot fi autoadministrate, a subliniat ea pe canale OMS pe reţele de socializare.

În acest moment, 323 de vaccinuri se află în stadiul de examinare

La această dată se examinează un număr de 129 de vaccinuri, dintre care unele se află în faza testelor clinice, pe oameni, iar alte 194 nu se află într-un stadiu la fel de avansat, iar cercetătoarea-șefă OMS consideră că aceste tipuri de vaccinuri acoperă toate tehnologiile.

”Ele acoperă toate tehnologiile”, a declarat Soumya Swaminathan.

Citeste si: Țara din UE care reintroduce pașaportul sanitar, după două luni cu ZERO restricții

Unele vaccinuri de acest gen vor fi foarte sigure și eficientă

Cercetătoarea-șefă OMS a dat asigurări că vor exista vaccinuri de acest gen ce vor fi foarte eficiente și sigure.

”Ele sunt examinate în continuare, dar sunt sigură că unele dintre ele vor fi foarte sigure şi eficiente, iar altele mai puţin”.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

OMS le va selecta pe cele mai adecvate şi se gândeşte să le folosească pe unele dintre ele în dezvoltarea unor vaccinuri împotriva altor boli, iar avantajul unui vaccin nazal, ca cele folosite în unele ţări împotriva gripei, este că poate lupta împotriva virusului înainte ca acesta să ajungă în plămâni, subliniază Soumya Sawaminathan.

Soumya Swaminathan, cercetătoarea șefă a OMS

Citeste si: Pastila anti-COVID de la Pfizer este foarte eficientă. Anunțul a fost făcut de către companie

Autorizare de urgență făcută de OMS

Organizația Mondială a Sănătății a autorizat de urgenţă în vederea punerii pe piaţă şapte vaccinuri împotriva covid-19- Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca-Oxford, Johnson & Johnson, Sinopharm, Sinovac şi Bharat Biotech.

”Până în prezent, în ceea ce priveşte vaccinurile pe care l-am aprobat, nu a existat niciun semn suficient de îngrijorător pentru a fi nevoiţi să spunem (bun, trebuie să revizuim acest vaccin)”, a dat asigurări cercetătoarea OMS.

Peste 7,25 de miliarde de vaccinuri au fost administrate în lume, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP.

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si