VIDEO - Criza migranților de la granița Poloniei se extinde. Va afecta întreaga Europă
Criza fără precedent care s-a declanșat la granița Poloniei va afecta întreaga Europă. Sunt mii de migranți, femei și copii, care forțează gardul de securitate, în speranța că vor fi lăsați să intre în spațiul comunitar.
Webeditor: Mircea Pop vineri 12 noiembrie 2021 , 11:15
Scene dramatice se derulează acolo și, în timp ce organismele internaționale au intrat în alertă, Belarusul- țara prin care vin toți acești oameni, nu are nicio intenție să-i oprească. Mai mult: Rusia este de partea sa.
Autoritățile de la Varșovia au trimis armata la graniță
Autoritățile de la Varșovia au trimis armata la graniță după ce au văzut că nici măcar gardul de sârmă pe care l-au ridicat în regim de urgență nu face față valului de migranți dinspre Belarus.
În alte clipuri video, și ele intens mediatizate, pare că grănicerii din Belarus nu doar că îi conduc pe acești oameni către Europa, dar îi și imping să forțeze gardul de sârmă și să intre pe teritoriul Poloniei.
Atât partea occidentală, reprezentată de Uniunea Europeană, NATO și Națiunile Unite, dar și cea estică, formată din Rusia și Belarus, își declină vina în această criză despre care presa internațională scrie că va afecta cât de curând întregul continent.
Țările vecine au întărit securitatea la graniță
În tot acest timp, țările vecine Belarusului: Lituania, Letonia și Ucraina, au întărit securitatea la graniță, iar unele chiar ridică garduri de sârmă, asemenea Poloniei.
Migranții, care vin Afganistan, Irak sau Siria, sunt peste tot în Europa. Chiar noaptea trecută, doi au murit și 10 au fost răniți într-un accident rutier produs la noi, în Timișoara. Erau ascunși în camionul unei rețele de trafic de carne vie. Cu aceeași problemă a traficului de migranți se confruntă si Bulgaria.
Femei și copii, unii chiar bebeluși, supraviețuiesc doar din mâncarea și apa dăruite de Crucea Roșie, iar soarta lor atârnă de o sârmă de gard. Unii sunt arestați, alții răniți. Și toti supravegheați de sus de bombardierele trimise de armata Rusiei.
Presa internațională comentează că o înțelegere secretă ar exista între Rusia și Belarus.
Președintele Putin i-ar fi promis omologului său belarus sprijin în această criză, iar, la schimb, Alexander Lukashenko va recunoaște Crimeea drept teritoriu rus.