Motivul pentru care individul în vârstă de 23 de ani și-a agrest iubita însărcinată este de-a dreptul șocant. Acesta o acuză pe tânăra în vârstă de 19 ani că nu el este tatăl copilului. Atacul a avut loc duminică seara. Fata a fost lovită atât de tare, mai ales în zona abdomenului, încât a fost nevoie să fie transportată la spital.

Citeste si: Scene cumplite pe o stradă din Arad. Un bărbat a fost tăiat cu un cuţit, iar atacatorul a scos pistolul

Viitoarea mama a ajuns în stare gravă la spital

Imediat cum a ajuns la spital, tânăra însărcinată a fost dusă în sala de operaţii.

,,Pacienta a ajuns la spital în stare gravă, cu trumatism abdominal sever, observaţie ruptură de splină. S-a intrat în sala de operaţii de urgenţă, în noaptea de duminică spre luni şi a fost stabilizată. În prezent chirurgical este bine, fiind monitorizată şi de un ginecolog, din punct de vedere al sarcinii, a cărei evoluţii este sub observaţie", a declarat unul dintre medicii care se ocupa de tânăra de la Spitalului Judeţean de Urgenţă. 

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Momentan, fata este internată pe secţia de chirurgie, în timp ce tatăl copilulul a fost arestat pentru 30 de zile după atacul nemilos. 

,,Faţă de bărbatul de 23 de ani se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de violenţă în familie. Acesta a fost reținut de polițiști, ulterior, instanţa de judecată dispunând arestarea sa preventivă", a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, agent principal Delia Nenişcu.

Citeste si: O asistentă a murit după o luptă crâncenă cu virusul Sars-Cov-2. Femeia nu era vaccinată

Tânăra mai are doi copii cu agresorul

Cuplul mai are împreună alți doi copii, de vârste foarte fragede, dintre care unul în vârstă de trei ani și unul de doar un an. Acest caz a intrat şi în atenţia DGAPSC, care va discuta cu tânăra mamă şi va încerca să o scoată dn mediul defavorizat, împreună cu cei doi minori.

,,În prezent cei doi copii minori sunt în grija bunicii materne. Aşteptăm ca tânăra să iasă din spital. Ulterior vom discuta cu ea şi vom încerca să o consiliem şi să conştientizeze că astfel de situaţii se pot agrava. Cel puţin pentru o perioadă de timp vom încerca să o luăm din acel mediu", a declarat directorul executiv adjunct al DGASPC Botoşani, Alexandru Colbu.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Momente de cumpănă pentru Alexandru Arșinel. Revine în spital și va fi operat pe cord deschis


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si